Scutaru: Este absolut inacceptabilă promovarea de către premierul ungar pe Facebook a unor simboluri contrare Tratatului de înțelegere
Scutaru: Este absolut inacceptabilă promovarea de către premierul ungar pe Facebook a unor simboluri contrare Tratatului de înțelegere
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVicepreședintele ALDE, Codrin Scutaru, califică "inacceptabil" gestului premierului Ungariei, Viktor Orban, de a posta pe Facebook imagini cu simboluri ale Ungariei Mari și ale Ținutului Secuiesc, afirmând că acestea contravin Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară.
"Este absolut inacceptabilă promovarea de către premierul ungar pe Facebook a unor simboluri contrare spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară din 1996 și Declarației privind cooperarea și parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa din 2002. Ieri Viktor Orban vorbea de eficientizarea relației româno-ungare și restabilirea unui climat de încredere și azi postează în mod nefericit altceva. Pentru că relația bilaterală din țările noastre să fie una corectă trebuie să ne respectăm reciproc ordinea constituțională și prevederile documentelor diplomatice care reprezintă angajamente comune de la care nu se face rabat pentru a capitaliza politic", susține Scutaru, într-un comunicat de presă remis, duminică, AGERPRES.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News