Se ÎNGROAŞĂ dosarul FURTULUI din Port, în care sunt implicaţi şi poliţişti: alte 3 persoane sunt anchetate
Se ÎNGROAŞĂ dosarul FURTULUI din Port, în care sunt implicaţi şi poliţişti: alte 3 persoane sunt anchetate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCercetările au continuat în cazul furtului din Portul Constanţa, în care erau implicaţi şi poliţişti. Astfel, după ce trei agenţi de la Poliţia Transporturi Maritime au fost arestaţi, dar şi două persoane civile, una dintre ele ocupându-se cu furtul în sine şi cealaltă cu comercializarea combustibilului, iată că oameniilegii au mai depistat alte trei persoane implicate. Este vorba despre Sorin Daniel Moraru (instructor auto), Cristina Stoica şi Luca Toader.
Costică Bobric vindea combustibil în Poarta 6, în faţa blocului
Trei agenţi de poliţie din cadrul Compartimentului de Ordine Publică al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, respectiv Cristian Buga, Nicolae Zanet şi Sorin Cosmeanu, dar şi două persoane civile, între care şi angajaţi în port, adică Florin Mustăţea şi Costel Bobric au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanţa. Alături de aceştia, au fost deferiţi justiţiei şi Sorin Daniel Moraru (instructor auto), Cristina Stoica şi Luca Toader. Reamintim că oamenii legii au destructurat o grupare care se ocupa cu furturile din Portul Constanţa, din vagoanele de marfă, fiind vorba de combustibil, îngrăşământ şi etanol. Lucrurile erau foarte bine împărţite. Astfel, Florin Mustăţea, dar şi alte persoane, precum Sorin Daniel Moraru, Cristina Stoica şi Luca Toader, sustrăgeau bunurile, după care "cotizau" poliţiştilor de la Transporturi Maritime, care erau pe tură, între 300 şi 600 de lei. Cu mită se alegeau şi agenţii de pază de la porţile de acces în port, dar şi angajaţii de la SN CFR Marfă SA. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că indivizii sustrăgeau din vagoanele-cisternă ale S.C.O.T. S.A.. Ulterior, combustibilul era vândut cu ajutorul lui Costică Bobric, cunoscut ca şi Costică benazinaru'. Acesta îşi amenajase un "magazin" în grădina din faţa blocului FD11, din Poarta 6, acolo unde locuieşte. La data de 23 aprilie 2015, cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor sau apropiaţilor acestora, respectiv la autoturismele folosite, inclusiv cele de serviciu, au fost descoperite mai multe cantităţi de produse petroliere provenite de la vagoanele-cisternă manevrate în Portul Constanţa.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News