Se judecă APELUL în dosarul Direcției de Drumuri, AMENDATĂ de Poliție
Se judecă APELUL în dosarul Direcției de Drumuri, AMENDATĂ de Poliție
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestS-a stabilit termenul la care se va judeca apelul în dosarul în care DRDP Constanța a primit amendă de la Poliție întrucât nu a trasat anumite marcaje rutiere pe DN3. Astfel, termenul de judecată a fost stabilit la data de 26.05.2022, la Tribunalul Călărași, fiind vorba de o amendă în valoare de 3045 lei.
Prin procesul verbal s-a reținut că, în data de 13.03.2020, ora 15:50, „În calitate de administrator al DN3, nu a asigurat starea de viabilitate a părții carosabile potrivit standardelor în vigoare în sensul că, pe tronsonul cuprins între pozițiile km 48+800 și 90+700 m, nu au fost executate lucrările de aplicare a marcajelor rutiere de separare a sensurilor de mers și delimitare a marginii carosabile, lipsa acestora generând un risc rutier de producere a accidentelor rutiere. Deficiențele mai sus menționate au fost notificate C.N.A.I.R. -D.R.D.P. Constanța-S.D.N. Călărași printr-o adresă, termenul de remediere fiind stabilit până la data de 01.03.2020.
Petenta, adică DRDP Constanța, a precizat faptul că, contrar celor menționate în procesul verbal, prin Adresa înregistrată la Secția Drumuri Naționale Călărași sub nr.888/18.02.2020 și înaintată către CNAIR SA, S.D.N. Călărași ce solicita refacerea marcajului pe DN de la km 84+800 -90+500 și nu de la km 48+800 la km 90+700. Analizând situația, instanța a respins plângerea.
Decizia nu a fost definitivă, iar pe 26.05.2022 se va judeca apelul.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News