Se reîntorc HINGHERII în municipiul CONSTANȚA
Se reîntorc HINGHERII în municipiul CONSTANȚA
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAleșii locali vor vota în următoarea ședință ordinară de la finele acestei luni, printre altele, și un proiect ce vizează serviciul de capturare a câinilor vagabonzi din municipiul Constanța și Stațiunea Mamaia. Mai exact, la momentul aprobării gestiunii către societatea Confort Urban nu au fost prevăzute și aspecte privind modalităţile de plată şi decontarea cheltuielilor, asta având să decidă aleșii locali. Mai apoi, serviciul de capturare va intra în linie dreaptă și ar putea începe capturarea câinilor fără stăpân de pe străzile Constanței.
Problema câinilor vagabonzi din municipiul Constanța se accentuează de la zi la zi, iar cetățenii parcă ajung să își piardă răbdarea. De frica animalelor fără stăpân, foarte mulți evită să mai iasă prin parcuri sau să își mai lase copiii nesupravegheați. Puteți citi mai multe și aici: CÂINII MAIDANEZI, problema NEREZOLVATĂ, încă, a Constanței. VIDEO
Proiect privind capturarea câinilor, în atenția consilierilor locali
În urma realizării unui studiu de oportunitate, în scopul aplicării O.U.G. nr. 155/2001 la nivelul municipiului s-a adoptat Hotărârea de Consiliu Local (HCL) nr.296/31.08.2021, privind „aprobarea modalității de gestiune directă a serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân al UAT municipiul Constanţa şi aprobarea încheierii contractului privind serviciul de capturare, transport şi îngrijire a câinilor fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Constanţa, între UAT Municipiul Constanţa şi SC Confort Urban SRL". Astfel, s-a aprobat gestiunea activităţilor de capturare, transport şi îngrijire a câinilor fără stăpân din municipiul Constanţa, prin încredinţarea acestora către SC Confort Urban SRL, operator de servicii publice înfiinţat de Consiliul Local. Însă, la momentul aprobării gestiunii, nu au fost prevăzute toate aspectele privind modalităţile de plată şi decontarea cheltuielilor iar din aceste motive, sunt necesare modificări şi completări, substanţiale asupra a două anexe. Astfel, după ce va primi votul aleșilor locali, serviciul de capturare a câinilor vagabonzi ar putea începe.
Condiții impuse privind capturarea
Echipele de capturare vor interveni prompt, ori de câte ori este necesar în vederea soluţionării cazurilor de urgenţă. Câinii capturați vor fi transportați la Adăpostul Public pentru câinii fără stăpân situat în incinta Bazei de supraveghere a animalelor fără stăpân, din strada Vârful cu Dor, nr. 5. (denumire actuală fiind strada Câmpul cu Flori, nr. 11). Se vor captura câinii fără stăpân de pe domeniul public şi privat al municipiului, respectiv acei câini care circulă liberi, fără însoțitor, în locuri publice.
Capturarea, pe baza listelor de reclamații și sesizări
Prestatorul, Confort Urban, va participa la solicitarea Poliției sau a Poliţiei Locale şi la capturarea câinilor periculoşi şi agresivi, conform prevederilor în vigoare. Capturarea se va face în baza listelor de reclamații şi sesizări transmise zilnic de către Biroul gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Serviciului de Gestionare Animale Abandonate Constanţa.
Captură proiect de hotărâre
Condiții pentru transportul câinilor
Transportul câinilor capturaţi de pe domeniul public, până la adăpostul public pentru câinii fără stăpân se va desfăşura cu respectarea următoarelor condiții: autovehiculele de transport trebuie să ofere animalelor siguranță, securitate, protecție împotriva intemperiilor naturii şi aerisire adecvată; fiecare animal va avea cuşcă separată, în condiții speciale fiind acceptate maximum 2 animale; câinii pot fi legați cu o lesă în cuşcă iar la nevoie li se pot pune botnițe de naylon; cuştile vor fi alese în funcţie de talia animalului, ele trebuind să fie mai lungi decât corpul animalului; autovehiculele vor fi curate şi vizibil marcate cu denumirea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân al municipiului şi cu numere de telefon; autovehiculele trebuie să fie dotate cu plasă, scară, cuşti metalice sau din fibră de sticlă, instrumente pentru prindere, trusă de prim ajutor; şoferii autovehiculelor trebuie să fie instruiţi să acorde ajutor animalelor bolnave.
Captură proiect de hotărâre
Mai multe detalii despre serviciul de capturare, transport şi îngrijire a câinilor fără stăpân din municipiul Constanţa puteți citi și AICI!
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News