Se schimbă regulile pentru comercianții de produse second-hand
Se schimbă regulile pentru comercianții de produse second-hand
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Mediului a anunțat introducerea unui regulament pentru produsele second hand aduse din import. Tanczos Barna a spus că nu e în regulă dacă 90% din textilele aduse se aruncă.
Mai mult de jumătate din produsele second-hand sunt aduse în țară ilegal, fără să aibă documente de însoțire e a mărfurilor, iar informațiile referitoare la calitatea lor nu există.
Potrivit ministrului Mediului, este nevoie de o reglementare mai clară pe piață, atât pentru hainele second-hand, cât și pentru electrocasnice sau alte produse. Mai mult, conform oficialului, este nevoie de o tratare minimă, urmată de reintroducerea la vânzare. În prezent, acest lucru nu se întâmplă în România.
„Sunt încercări de a ocoli punctele de trecere a frontierei, de a intra noaptea, de a declara deșeurile ca fiind second hand-uri. Lunile următoare vom veni cu un regulament pentru second hand-uri, inclusiv pentru haine. Pentru că și acestea reprezintă o presiune uriașă asupra României dacă se aduc textile ca fiind second hand, dar 90% se aruncă și 10% se pun pe raft pentru a fi revândute, nu este bine. De aceea, și la electrocasnice și la aparatură de orice tip și la textile este nevoie de o reglementare mult mai clară a ce înseamnă second hand și a ceea ce înseamnă refolosibil ca atare sau, după o minimă tratare, reintroducere pe piață”, a spus Tanczos, potrivit romaniatv.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News