Se semnează un proiect de finanţare pentru Mangalia de 1,3 mil. euro
Se semnează un proiect de finanţare pentru Mangalia de 1,3 mil. euro
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, semnează, azi, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, cu sediul în Brăila, contractul de finanţare pentru implementarea proiectului "Callatis - Istorie la malul Mării Negre". Proiectul se va derula pe o perioadă de 27 de luni, iar valoarea acestuia se ridică la aproximativ 3,1 mil. de euro. "Callatis - Istorie la malul mării", contractat prin fonduri europene, urmăreşte aplicarea de măsuri de conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului istoric şi cultural al municipiului Mangalia. Acesta se va desfăşura prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Proiectul are ca obiectiv principal creşterea gradului de atractivitate a sudului litoralului şi municipiului Mangalia, precum şi valorificarea potenţialului turistic cultural. În acest sens, vor avea loc restaurarea şi valorificarea turistică durabilă a trei monumente istorice de valoare naţională şi universală din patrimoniul cultural al Mangaliei. Este vorba de zidul de incintă nordic-tronson estic şi basilica siriană, colţul de nord-vest al incintei romano-bizantine şi edificiile suprapuse, precum şi mormintele paleocreştine de tip hypogeu, din incinta cetăţii Callatis.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News