Seceta "usucă" recolta de porumb a UE
Seceta "usucă" recolta de porumb a UE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSeceta din sudul şi estul Europei contribuie la scăderea globală a producţiei de cereale, sporind totodată temerile legate de impactul pe care îl poate avea pe termen lung asupra rezervelor de apă dulce, relatează Euractiv, citat de Agerpres. În România, situaţia s-a stabilizat deocamdată, potrivit prognozei ANM, însă efectele negative ale perioadei mari în care nu a plouat se vor face simţite. Securitatea alimentară şi conservarea resurselor de apă ale Uniunii Europene se numără printre temele care vor fi abordate în cadrul Săptămânii mondiale a apei, care începe la 26 august la Stockholm. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură (FAO), preţul alimentelor a crescut per total cu 6% în luna iulie, dar la porumb creşterea a fost de 23%, iar la grâu de 19%. Aceste majorări sunt atribuite în principal secetei devastatoare care a afectat centrul Americii şi recoltei de grâu mai slabe decât se prevedea din Rusia. În Europa, centrul de analiză Strategie Grains şi-a redus previziunile în ceea ce priveşte recolta de porumb a UE cu 7,1 milioane de tone, apreciind că aceasta se va ridica la 58,1 milioane de tone, cu 13% mai puţin faţă de 2011.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News