Ședință de Consiliu Local la Medgidia. Proiect pentru reducerea TAXELOR și IMPOZITELOR
Ședință de Consiliu Local la Medgidia. Proiect pentru reducerea TAXELOR și IMPOZITELOR
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsilierii locali din Medgidia se întrunesc, miercuri, 31 octombrie, de la ora 17,00, în cadrul unei ședințe ordinare a Consiliului Local Medgidia. Pe ordinea de zi sunt cuprinse șase proiecte de hotărâri, dintre care două sunt inițiate de consilierul Marian Butnaru, iar restul de primarul Valentin Vrabie.
1.Aprobarea P.U.D.- Construire hală producție, spații administrative și anexe, în municipiul Medgidia, str.Silozului, nr.105A. Inițiator: primarul Valentin Vrabie
2.Eliminarea neconcordanței din H.C.L. nr. 67/20.06.2018.
3.Aprobarea documentației aferente serviciului de capturare, transport, adăpostire și alte operațiuni sanitar veterinare pentru câinii fără stăpân din municipiului Medgidia și stabilirea modalității de atribuire a contractului
4.Aprobarea încetării aplicabilităţii H.C.L. nr.24/31.03.2016
5.Revocarea H.C.L. nr.121/26.07.2017, începând cu 01 ianuarie 2019. Iniţiator:Consilier Local, Marian Butnaru.
Potrivit inițiatorului, propunerea are în vedere următoarele considerente: prin modificarea zonării, fără un studiu de impact, s-a ajuns la creșteri ale impozitelor și taxelor pe teren de peste 100%; prin creșterea impozitelor și taxelor, pensionarii, persoanele devaforizate precum și persoanele cu salariul minim pe economie nu vor putea achita cuantumul taxelor, mărindu-se astfel gradul de neîncasare al acestora, precum și sarcina fiscală a contribuabililor; prin depopularea Medgidiei de tineri, media vârstei este înaintată, și odată cu schimbarea zonării, transferul de proprietate către urmași este foarte costisitor, din cauza majorării artificiale a valorilor terenurilor și a construcțiilor cauzate de noua zonare.
„Față de cele prezentat mai sus, susțin aprobarea revocării HCL 121/26.07.2017, începând cu 1 ianuarie 2019, rămânând în vigoare HCL 111/17.12.2015”, a precizat consilierul local Marian Butnaru, la o dată anterioară.
6.Amenajarea în municipiul Medgidia a unui parc public pentru câinii cu stăpân în zona Parcului 1 Mai, Medgidia.
Iniţiator:Consilier Local, Marian Butnaru.
F.B.
Citește și: DEZBATERE PUBLICĂ la Medgidia privind zonarea municipiului!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News