REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.7° Constanța Lun., 19 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6826
27.7° Constanța Luni, 19 August 2024 Anul XX Nr. 6826
 

Şedinţă de plen la Camera Deputaţilor pentru proiectele referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

Şedinţă de plen la Camera Deputaţilor pentru proiectele referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

Victor ROTARU 29 decembrie 2023 | 00:00 146

Camera Deputaţilor se întruneşte în şedinţă pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc, depuse de doi parlamentari ai UDMR.

sedinta de plen la Camera Deputatilor pentru proiectele referitoare la autonomia tinutului secuiescCamera Deputaţilor

Şedinţa, în format hibrid, este programată să înceapă la ora 14:00, conform deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Pe ordinea de zi se vor mai afla demisiile deputaţilor Gabriel Avrămescu şi Gabriela Horga, aleşi în conducerea ASF, şi vacantarea locurilor lor de deputaţi.

Propunerile legislative aflate pe ordinea de zi sunt cele privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc, statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România şi o lege-cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale, iniţiate de doi deputaţi UDMR - Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán.

În 20 decembrie, liderul social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că i-a propus preşedintelui Camerei Deputaţilor "să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ".

"Am propus preşedintelui Camerei Deputaţilor să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ. Astfel de propuneri legislative izolate, care vizează autonomia ţinutului secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice, nu au ce căuta într-un stat democratic. Această discuţie care apare odată la ceva timp nu îşi are rostul", a scris Marcel Ciolacu, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
482515172434
5/49
12292611027
joker
251140103212