Sediul CERONAV intră în renovare
Sediul CERONAV intră în renovare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCentrul Român pentru Pregătirea şi Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) Constanta începe curăţenia de iarnă! Instituţia, prin directorul Ovidiu Cupşa, plăteşte 1.126.162 lei pentru renovarea sălilor de clasă şi a birourilor din incinta sediului situat pe strada Baba Novac, nr 101.
Lucrările de reparaţii capitale săli de clasă şi birouri în sediul CERONAV din constau în: repararea fisurilor existente în pereti, retencuirea pereţilor pentru asigurarea planeităţii, modernizarea spaţiilor destinate simulatoarelor şi sălilor de curs prin finisaje performante, uşi metalice cu cartele de acces, reamenajarea holurilor de acces din corpurile A şi B, reamenajarea scării principale prin înlocuirea pardoselii, scoaterea capitelurilor stâlpilor şi creearea unui nou spaţiu pentru recepţie, înlocuirea pardoselilor şi montarea balustrăzilor pentru scările de acces. Valoarea totală estimată fără TVA a lucrărilor de reparaţii este de 1,126,162.00 RON. Ofertanţii trebuie să prezinte autorităţii contractantă lista cu principalele lucrări executate în ultimii cinci ani, dar şi dovada că au fost executate în conformitate cu normele profesionale în domeniu şi că au fost duse la bun sfârşit.
M.S.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News