Sediul Hidroelectrica şi al Ministerului Economiei, pichetate
Sediul Hidroelectrica şi al Ministerului Economiei, pichetate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestHidrosind a cerut aprobare să picheteze sediul Hidroelectrica vineri, între orele 9:00 şi 10:00 şi al Ministerului Economiei, între orele 11:00 şi 12:00 şi, în cel mai scurt timp, va decide dacă va declanşa greva în instalaţiile Hidroelectrica, a anunţat miercuri sindicatul. "Cerem demisia Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica şi a Ministrului Economiei pentru gravele prejudicii aduse societăţii Hidroelectrica şi economiei României", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele Hidrosind, Decebal Sulea. Tribunalul Bucureşti, care a admis miercuri cererea Hidroelectrica de intrare în insolvenţă, a aprobat ca administrator judiciar să fie firma Euro Insol, condusă de avocatul Remus Borza. Hidrosind, în calitate de acţionar indirect al Hidroelectrica prin titlurile deţinute la Fondul Proprietatea, va înainta cerere de opoziţie împotriva intrării în insolvenţă, în numele salariaţilor Hidroelectrica, în calitatea lor de creditori principali ai societăţii. În comunicat se menţionează că, în şedinţa de miercuri de la Tribunalul Bucureşti, Hidrosind a depus cerere de intervenţie împotriva cererii de intrare în insolvenţă a societăţii înaintată de Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, conform newsin.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News