Șef de poliție s-a urcat beat la volan, a lovit un autoturism și apoi...a fugit! Video
Șef de poliție s-a urcat beat la volan, a lovit un autoturism și apoi...a fugit! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman a dispus demararea de verificări interne după ce un şef din cadrul Poliţiei municipale Alexandria a fost văzut urcând la volan cel mai probabil în stare de ebrietate, clătinându-se în timp ce se îndrepta către autoturism. Bărbatul a fost văzut de către jurnalişti locali, care au anunţat situaţia. Poliţiştii trimişi la faţa locului l-au găsit pe şeful din Poliţie lângă maşină, dar nu l-au putut testa în privinţa alcoolemiei, pentru că acesta a plecat, oficialii IPJ Teleorman transmiţând că nu a mai fost găsit, informează News.ro.
Reclamaţia cu privire la situaţia bărbatului, despre care presa locală afirmă că ar fi şeful de la Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Alexandria, a fost făcută de către un jurnalist local de la publicaţia ImpactNews24.„Aflaţi în zonă cu treburi personale, reporterii publicaţiei noastre au luat parte la o scenă care nu face cinste niciunui angajat al Poliţiei – trei persoane, printre care şi şeful de la Ordine Publică, ieşeau din sediul Poliţiei Municipiului Alexandria, în jurul orei 20.00, una dintre acestea plecând pe jos, iar celelalte două urcând fiecare în maşina sa, la volan, evident. Şeful de la Ordine Publică, pentru că am aflat ulterior că despre el este vorba, a lovit maşina din faţa maşinii reporterilor ImpactNews24, la plecarea de pe loc, şi a fost aproape să lovească şi maşina acestora. Reporterii au solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie, având în vedere că persoana care se afla la volanul maşinii în cauză se clatină la urcarea în autovehicul, iar la semaforul de la intersecţia străzilor T. Vladimirescu şi Dunării au şi atras atenţia omului că a lovit o maşină şi era pe punctul de a o lovi şi pe a lor”, scriu jurnaliştii de la ImpactNews24.
VIDEO:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News