REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.8° Constanța Mar., 30 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6806
27.8° Constanța Marți, 30 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6806
 

Șefa Comisiei Europene a găsit soluția pentru criza energetică

Șefa Comisiei Europene a găsit soluția pentru criza energetică

Replica API 22 august 2022 | 00:00 2292

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat luni ţările membre ale Uniunii Europene să investească în energii regenerabile pentru a spori independenţa blocului comunitar de gazele ruseşti şi ca gospodăriile să-şi înlocuiască aparatele electrocasnice cu unele mai eficiente, relatează EFE.

În două mesaje pe Twitter, Ursula von der Leyen subliniază 'oportunităţile de investiţii' în energii regenerabile cuprinse în planul 'Repower EU', prezentat la 18 mai pentru a reduce drastic dependenţa UE în materie de gaze faţă de Rusia, precum şi regulile europene în materie de proiectare ecologică şi etichetare energetică care să direcţioneze consumatorul spre opţiuni mai eficiente. 'Energia regenerabilă ne face mult mai independenţi de gazele ruseşti. Anul trecut, am adăugat 34 de gigawaţi capacitate de energie regenerabilă mixului energetic al UE, economisind astfel 7 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Toate ţările UE trebuie să depună eforturi în acest domeniu şi să profite de oportunităţile de investiţii ale planului Repower EU', a subliniat şefa executivului european.

Aceşti 7 miliarde de metri cubi de gaze naturale reprezintă consumul anual de gaze al Greciei în 2021, a remarcat ea.

Von der Leyen a indicat de asemenea că 'economisirea de energie poate să înceapă acasă' pentru că 'toţi avem un rol de jucat' şi a îndemnat la reducerea consumului de energie prin înlocuirea aparatelor ineficiente cu echivalentele lor mai eficiente, ceea ce ar ar economisi 1.037 terawatt-oră (TWh) pe an (mai mult decât consumă Ţările de Jos într-un an). Preşedinta Comisiei Europene a salutat săptămâna trecută faptul că ţări membre ale UE precum Spania, Slovenia, Italia sau Bulgaria au introdus măsuri 'inteligente', cum ar fi restricţionări privind consumul de aer condiţionat sau a agentului termic.

Ţările Uniunii Europene s-au angajat să reducă voluntar consumul de gaze cu 15% faţă de media din ultimii cinci ani, deşi cu anumite exceptări care permit unora dintre ele să limiteze această scădere, cum ar fi 7% pentru Spania şi Portugalia din cauza nivelului redus de interconexiuni în Peninsula Iberică. Planul de raţionalizare, care ar putea deveni obligatoriu în caz de urgenţă, este destinat să răspundă temerii că Rusia ar putea să întrerupă aprovizionarea cu gaze a UE, care acuză Moscova de 'şantaj' şi de utilizarea energiei ca armă de război în contextul invaziei ruse în Ucraina, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
un fel de alina gorghiu
0
0
Taci mai Hoato din gura.
0
0
.***a te superi ca rusii iti taie gazele in timp ce tu ajuti in mod direct partea cu care ei sunt in conflict. Mai bine taci in plm si sufera...
1
0
de jigodie si fmm de uniune nenorocita europeana!
1
0
Este sa se sinucida
0
0
Ursula asta mai bine si-ar vedea de batranete si ne-ar lasa pe noi in pace!Nu are destule probleme pe cap?
0
0
Prrostii de europeni care au mancat cacat si vor sa fie eco n-au decat sa stranga din buci! Pe noi lasati-ne in pace sa ardem ce vrem, gaz, carbune, etc!
0
0
Si vine Chelaru si face blocuri intre case si adios fotovoltaice. Si mai rau, e liber inca !
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513