Şeful DIICOT, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu: ”Am aflat din presă”
Şeful DIICOT, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu: ”Am aflat din presă”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestŞeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, marţi, întrebat despre informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi fost vizat într-un dosar al DNA, că a cerut Direcţiei Naţionale Anticorupţie să studieze acest dosar, el spunând că ar fi fost normal să fie anunţat.
"Da. Am făcut o solicitare de studiu al dosarului şi după ce o să mă lămuresc eu, o să pot lămuri şi pe altcineva", a declarat Horodniceanu, la sediul Ministerului Justiţiei.
De asemenea, întrebat de jurnalişti dacă era normal să fie anunţat şi dacă aşteaptă o explicaţie mai amplă, şeful DIICOT a spus: "Da, era normal sa fiu anunţat. (...) Întâi am să verific ce cuprinde acel dosar şi apoi vom discuta".
Daniel Horodniceanu a comentat astfel informaţii apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi fost vizat de o anchetă a DNA privind modul în care s-au luat mai multe decizii în dosarul în care a fost cercetat omul de afaceri Gruia Stoica, în 2006, când Horodniceanu conducea DIICOT Iaşi. Acest dosar ar fi fost clasat, între timp, potrivit Rtv.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News