Şeful statului ar putea fi suspendat fără avizul CCR
Şeful statului ar putea fi suspendat fără avizul CCR
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDeputaţii din comisia juridică au decis că hotărârile Parlamentului nu mai pot fi contestate la Curtea Constituţională. Un posibil efect al acestei decizii ar fi că, în cazul unei suspendări a şefului statului, acest lucru să se poată face şi fără avizul judecătorilor CCR. Decizia a fost luată cu cinci voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă". Iniţiativa legislativă prin care se propune ca CCR să nu se mai pronunţe pe hotărârile Parlamentului aparţine deputatului PNL Cornel Pieptea şi senatorului PSD Georgică Severin. Potrivit proiectului, Curtea Constituţională se va pronunţa, în ceea ce priveşte Parlamentul, doar asupra constituţionalităţii regulamentelor celor două Camere, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori, conform Realitatea.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News