SEMNAL DE ALARMĂ! Sute de permise auto REȚINUTE pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată
SEMNAL DE ALARMĂ! Sute de permise auto REȚINUTE pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii de la rutieră și de la transporturi au desfășurat, timp de o zi, în toată țara, o acțiune pentru prevenirea și reducerea numărului accidentelor de circulație soldate cu victime omeneşti și pagube materiale însemnate ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată.
Astfel, joi, 7 februarie a.c., au fost organizate acțiuni punctuale, la nivel național, fiind aplicate aproape 3.500 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 603 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
Pe durata activităților, polițiștii au reținut 283 de permise de conducere, dintre care 90 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și 36 pentru depășiri neregulamentare în zona trecerile la nivel cu calea ferată.
De asemenea, au fost retrase 80 de certificate de înmatriculare, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare. Totodată, au fost constatate 21 de infracțiuni pentru încălcarea normelor rutiere. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, au anunțat reprezentanții Poliției Române.
La nivelul județului Constanța, polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi au acționat în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Cu ocazia verificărilor au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale. În perioada 4-8 februarie, polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța au executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în principalele stații de căi ferate, dar și în trenurile de călători.
În cadrul activității, oamenii legii au legitimat 861 de persoane și au aplicat 157 de sancțiuni, dintre care 81 la legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 27 sancțiuni la H.G. 203/1994, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, în valoare de 38.830 lei. Polițiștii au depistat trei persoane care practicau cerșetoria, dar și 11 minori lipsiți de supraveghere. De asemenea, pe numele unui bărbat s-a întocmit dosar penal pentru că practica taximetria fără a deține licență.
Astfel, joi, 7 februarie a.c., lucrătorii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Constanța au depistat un bărbat de 46 de ani în timp ce efectua transport persoane în regim taxi fără a deține licență sau autorizație în acest sens. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News