REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Senat: Numărul vicepreşedinţilor ANAF, redus de la patru la trei, potrivit unei propuneri legislative

Senat: Numărul vicepreşedinţilor ANAF, redus de la patru la trei, potrivit unei propuneri legislative

Replica API 21 mai 2020 | 00:00 1016

Senatul a adoptat, în plen, o propunere legislativă privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) prin care numărul vicepreşedinţilor instituţiei este redus de la patru la trei.

Potrivit raportului de admitere al Comisiei de buget a Senatului, însuşit marţi de plen, "la nivelul ANAF se reduce numărul de vicepreşedinţi de la 4 la 3, în vederea eficientizării procesului decizional aferent prin scurtarea circuitului informaţional care va asigura "o mai mare coerenţă decizională şi va diminua efortul depus pentru atingerea obiectivelor raportat la rezultatele obţinute", scrie Agerpres.

De asemenea, propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, USR, ALDE şi UDMR, stabileşte încadrarea personalului Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) în cadrul general aplicabil funcţionarilor publici, dând posibilitatea ANAF să atragă funcţionari publici potrivit activităţii de antifraudă fiscală.

Se propune, totodată, desfiinţarea funcţiilor publice specifice din cadrul DGAF şi înfiinţarea unor funcţii publice generale care să asigure redistribuirea personalului specializat în mod fluent, urmărind crearea posibilităţii de a redistribui personalul atât între structurile ANAF, cât şi între structurile administraţiei publice.

Şedinţa plenului Senatului de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, 33 de parlamentari, majoritatea lucrând de la distanţă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La maxim in sistemul bugetar a directorilor si directorilor adjuncti de toate felurile. S-au inmultit ca frunza si iarba.
2
1

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436