Senat: Transportul alternativ, permis şi pentru autovehiculele cu nouă locuri
Senat: Transportul alternativ, permis şi pentru autovehiculele cu nouă locuri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSenatul a adoptat, miercuri, în unanimitate (133 de voturi "pentru"), propunerea legislativă prin care este modificată definiţia autoturismului, astfel încât activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto să fie permise şi pentru maşinile cu nouă locuri.
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 19 din OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto a fost iniţiată de un grup de parlamentari de la PSD, printre care se numără Marcel Ciolacu şi Lucian Romaşcanu.
"Limitarea actuală a numărului de locuri la 5, inclusiv conducătorul auto, duce la discriminări şi îngrădirea accesului la piaţa transportului alternativ pentru acei posesori de autovehicule care se încadrează în definiţia autoturismului aşa cum este înţeleasă aceasta din OG 27/2011, motiv pentru care este necesară modificarea lit.a), art. 19, pentru a reflecta definiţia autoturismului, şi anume să aibă 9 locuri, inclusiv conducătorul auto", explică iniţiatorii proiectului de act normativ în expunerea de motive, scrie Agerpres.
Şedinţa plenului Senatului de miercuri s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, de 15 parlamentari, majoritatea lucrând de la distanţă.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News