REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Lun., 30 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6868
9.9° Constanța Luni, 30 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6868
 

Senatorul Felix Stroe, interpelare la ministrul Turismului împotriva samsarilor de pe litoral!

Senatorul Felix Stroe, interpelare la ministrul Turismului împotriva samsarilor de pe litoral!

Mirela PASCAL 5 iulie 2024 | 00:00 2572

Vor dispărea samsarii de pe litoral! Când? Cândva... sau până când statul își va da mai mult interesul pentru a combate acest fenomen! Circa 20% dintre locuinţele din marile oraşe sunt închiriate, însă foarte puţini dintre proprietari le declară şi plătesc impozite, ceea ce generează o evaziune fiscală uriaşă. Practica închirierii la negru a locuinţelor, fără că proprietarul să înregistreze vreun contract în acest sens la Administraţia Fiscală, este una veche şi greu de oprit, mai ales în sezonul estival, iar autorităţile nu au încă un cadru legal solid pentru eradicarea fenomenului. Deocamdată. În viitorul apropiat, se va implementa un regulament prin care orice structură de cazare va putea fi identificată printr-un cod unic, neputându-se promova pe platformele online fără acesta.

Senatorul Felix Stroe, interpelare la ministrul Turismului impotriva samsarilor de pe litoral!

În timpul sezonului estival, și nu numai, cazarea la negru reprezintă o normalitate pentru toată lumea, astfel că cei care au apartamente pe litoral le-au pus deja spre închiriere în regim hotelier, ocazia prin care câştigă câţiva bani în plus. Potrivit Legii nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, „sunt considerate venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi veniturile obţinute de către proprietar din închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi cinci camere inclusiv”.

În imposibilitatea de a colecta impozitul pe profit de 16% din închirierile imobiliare, statul român a acceptat pierderi anuale de milioane de euro. Pentru a combate acest fapt, ANAF-ul a decis să ia la puricat proprietarii care obţin venituri din chirii însă nu suficient de mult cât să stopeze fenomenul chiriilor la negru.

Samsarii s-au mutat pe internet

Adevărat, s-a diminuat numărul celor care stăteau, cât era ziua de lungă, încă de la intrarea în oraş şi până în staţiunea Mamaia, în fiecare staţie de autobuz sau la colț de stradă. Asta pentru că „zornăitorii” de chei, chiar și pensionarii care caută oaspeţi de ocazie, s-au mutat pe site-urile de specialitate din domeniul turismului sau pe facebook ori pe site-urile de anunțuri.

Stroe, interpelare la ministrul Oprea

Printr-o interpelare transmisă Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, senatorul Felix Stroe a atras atenția cu privire la închirierile la negru de pe litoral.

Senatorul Felix Stroe, interpelare la ministrul Turismului impotriva samsarilor de pe litoral!Felix Stroe

Turismul, prin închirierea unor apartament în regim hotelier, a devenit o industrie extrem de profitabilă, înregistrând o creștere semnificativă în popularitate. Apartamentele în regim hotelier închiriate fără respectarea normelor legale de concurență reprezintă o practică prin care se perpetuează turismul la negru, evaziunea fiscală și, implicit, venituri neimpozabile. Consider necesare o mai bună implementare a mijloacelor legale prin care unitățile de cazare promovate pe site-urile de promovare în domeniul turismului să fie clasificate de către Ministerul de resort. În acest sens, vă rog să-mi spuneți, domnule ministru, care sunt reglementările pe care le aveți în vedere pentru ca sectorul apartamentelor închiriate în regim hotelier să funcționeze cu respectarea legislației“, a spus Felix Stroe.

Senatorul Felix Stroe, interpelare la ministrul Turismului impotriva samsarilor de pe litoral!

Ce zice Ministrul Oprea!

Răspunsul ministrului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, Radu Oprea, nu a întârziat să apară, pe 3 iunie a.c., și zice că în 2022 au fosta duse modificări ale normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare, fiind interzisă funcționarea structurilor de primire turistice fără autorizație provizorie de funcționare, fără certificate de clasificare, cu certificate expirate sau o cu altă structură a spațiilor decât cea stabilită prin anexa certificatului de clasificare.

Senatorul Felix Stroe, interpelare la ministrul Turismului impotriva samsarilor de pe litoral!

Totodată, Oprea spune că „la nivelul UE a fost adoptat și urmează a se implementa Regulamentul «Short Term Rentals», prin care orice structură de cazare va putea fi identificată printr-un cod unic, neputându-se promova pe platformele online fără acesta”.

Senatorul Felix Stroe, interpelare la ministrul Turismului impotriva samsarilor de pe litoral!

Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe și nu declară

Că statul român a început o luptă împotriva proprietarilor care închiriază și care nu plătesc impozit nu prea se vede și nici nu se simte. Poate va avea mai mare efect noua lege care a intrat în vigoare, la începutul acestui an, și care aduce măsuri pentru a asigura stabilitatea financiară a țării. Una dintre aceste măsuri este creșterea impozitului la 70%, începând cu 1 iulie 2024, pentru cei care fac evaziune fiscală. Anterior, impozitul pentru cei care nu declarau veniturile din chirii era de 16%. Acest procent se aplica pentru toate veniturile nedeclarate și cu surse necunoscute, dar din 1 iulie 2024 va crește la 70%. De la 1 ianuarie 2024, a fost introdusă o cotă forfetară de 20% din venitul brut și un impozit de 10% pentru chiriașii care sunt persoane juridice. De asemenea, proprietarii trebuie să plătească asigurări de sănătate pentru veniturile din chirii, dacă acestea depășesc valoarea a 6 salarii minime pe economie.

Sumele de plată diferă când veniturile trec de 12 sau 24 de salarii minime brute. Contractele de închiriere trebuie înscrise sau declarate la ANAF în termen de 30 de zile de la încheiere.

Așadar, cazarea pe litoralul românesc, o loterie mai ales dacă nu vă orientați către unitățile de cazare autorizate. Nu vă încredeţi în pozele frumoase de pe internet şi nu daţi banii înainte, până nu ajungeți la fața locului ori, dacă nu, cumpărați pachetul printr-o agenție de turism. Vă puteți trezi cu țepe și cu concediul stricat! Așa cum, de altfel, se întâmplă în fiecare sezon estival...turiști care aleg să se cazeze în apartamente închiriate pe internet, prezentate și ”împachetate” frumos, într-un lux de nedescris la prețuri de ”criză”, dar, puși în fața faptului împlinit dau nas cu crunta realitate. În stațiunea Mamaia, perla litoralului românesc, evaziunea e cea mai mare, dar nici sudul litoralului nu face excepție de la regulă. Așadar, până la o reglementare clară în acest sens, aveți grijă de la cine și unde vă „închiriați” vacanța pe litoral!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515