REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Senatorul Mihu, interpelare pe seama unui monument lăsat pe mâna unei 'obscure' fundaţii!

Senatorul Mihu, interpelare pe seama unui monument lăsat pe mâna unei 'obscure' fundaţii!

Replica API 19 februarie 2019 | 02:35 562

În ședința Senatului din data de 18 februarie, senatorul Ștefan Mihu a adresat o interpelare către Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, prin care atrage atenția asupra unui important monument și obiectiv turistic din județul Constanța.

“Pe teritoriul Județului Constanța, pe raza comunei Straja, se află un obiectiv turistic, altădată faimos, având o istorie aparte: este vorba de Monumentul Tineretului de la Straja, cunoscut și sub numele de Făclia Tinereții sau Ingerul Căzut, creație a cunoscutului artist plastic Pavel Bucur, edificiu menit să lase mărturie peste timp în ceea ce privește eforturile și contribuția tinerei generații de atunci la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Considerat, la momentul inaugurării lui, în 1988, primul monument din Europa și al doilea din lume din punct de vedere al înălțimii (50 de metri, fără soclu), după celebra Statuie a Libertății, din nu mai puțin celebra metropolă americană, edificiul de la Straja și-a pierdut, în timp, o parte din atuurile care l-au consacrat și aceasta atât din motive legate de apariția pe plan internațional a altor construcții de mari proporții (motiv, pentru care, în prezent, se află pe locul 35 pe plan mondial), cât si din considerente mult mai prozaice, care țin de indiferența crasă a celor care ar fi trebuit să-l valorifice spre folosul comun al societății, a susţinut senatorul.

"Este suficient să menționăm aici, trecerea, în ultimii ani, a acestui monument în gestionarea – absolut defectuoasă, de altfel – a unei obscure și foarte controversate Fundații Județene pentru Tineret Constanța, administrată de o persoană nu mai puțin controversată care și-a nesocotit în mod flagrant obligațiile care ii reveneau prin lege și, cu o 'consecvență' demnă de o cauză mai bună, a lasat edificiul în neîngrijire și paragină, la cheremul hoților și a altor infractori de drept comun, 'interesați' de 'subtilizarea' cu tonele a bronzului și părților metalice ale întregului edificiu (tot ce se poate demonta și 'valorifica' pe piaţa neagră). Față de cele de mai sus, vă rog să precizați, stimate domnule Ministru, ce loc ocupă 'Monumentul Tineretului de la Straja' în preocupările Ministerului Culturii și Identității Naționale privid valorificarea patrimoniului artistic și turistic al Județului Constanța, precum și măsurile concrete avute în vedere privind reincluderea acestui edificiu în grija și atenția directă a statului și, nu în ultimul rând, în circuitul turistic național", transmite senatorul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pina la lipsa de cultura cine l-a in administrare sa raspunda material,civil,penal. Ce tot umblam cu delicateturi.
3
0
tot ce e bun tre sa dispara din aceasta tara
1
0
Scupra vrea statuia
1
1
Lipsa de Educatie , lipsa de Cultura, lipsa de Civilizatie. Inca din 90 -91 a inceput sa fie taiat si furat . Cu girul tovarasilor care trebuiau sa-l protejeze.
5
1
nu l stiu pe dl Breaz, insa il apreciez. Bravo lui! Poporul care isi neglijeaza cultura merita sa piara in negurile istoriei...
3
3
Alooo....spitale nu balarii.
4
2

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016