Sens giratoriu nou pe DN 2A, în oraşul Ovidiu
Sens giratoriu nou pe DN 2A, în oraşul Ovidiu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTrafic intens
Trafic intens
Drumul Naţional 2A este unul intens circulat şi nu de puţine ori pe acest drum au fost înregistrate accidente rutiere grave. Pe raza oraşului Ovidiu, pe DN 2A urmează a fi executat un sens giratoriu menit să mai „relaxeze” puţin traficul locuitorilor. „Pe DN 2A, la intersecţia cu strada Poaiana va fi montat un sens giratoriu care descarcă traficul din satul Poiana şi jumătate din zona dinspre lac. Până la sfârşitul lunii, sensul giratoriu va fi gata, din balize pentru început, iar în toamnă va fi o construcţie în toată regula”, a explicat primarul oraşului, George Scupra.
Tot legat de DN 2A, acolo unde locuitorii au putut observa lucrări de înlocuire a unor borduri, edilul a ţinut să respingă speculaţiile: „Înţeleg că unele persoane spun că aruncăm bani pe prostii, pe borduriadă. Ei bine, vreau să informez cetăţenii că lucrarea în cauză nu ne costă. Nu plătim pentru acele borduri noi. Este o lucrare a celor de la Compania Naţională de Drumuri. Ei modernizează drumul şi, pentru că se va înălţa stratul de asfalt, erau nevoiţi să pună şi borduri noi, mai înalte”, a transmis Scupra.
Alexandra ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News