Serbia, condiționată în cadrul procesului de aderare la UE
Serbia, condiționată în cadrul procesului de aderare la UE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterest"Uniunea Europeană consideră că Serbia, stat care negociază aderarea la UE, nu poate să-și consolideze relațiile cu Rusia, care a atacat Ucraina" – a declarat la Bruxelles purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano.
În declarația pentru Agenția BETA, Stano a declarat că UE a făcut apel la conducerea Serbiei ca în cadrul procesului de aderare la UE să-și armonizeze politica externă cu cea a UE. Întrebat cum comentează acordul privind continuarea consultărilor, semnat la New York între Ministerele de externe ale Rusiei și Serbiei, Stano a subliniat că semnarea acestui document "provoacă îngrijorări serioase".
"Îl avem în vedere și îl monitorizăm" – a subliniat Stano, adăugând că "Serbia prin propria decizie a stabilit că aderarea la UE este o prioritate strategică și această decizie presupune armonizarea cu politica externă și de securitate a UE".
Stano a subliniat că "UE a fost foarte clară când este vorba de statele partenere, în special cu statele candidate la aderare, așa cum este Serbia".
"În aceste circumstanțe, relațiile cu Rusia nu se pot desfășura în mod obișnuit" – a declarat Stano, reiterând poziția UE față de războiul din Ucraina.
"În aceste circumstanțe suntem martori la semnarea unui acord privind consultări periodice între Ministerul rus de externe și Ministerul sârb de externe, ceea ce reprezintă un semnal foarte clar că se dorește consolidarea relațiilor dintre ele, dintre Rusia și Serbia, ceea ce provoacă îngrijorări serioase", potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News