REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Serialul VLAD, la final. Au început filmările pentru sezonul 4 și ultimul

Serialul VLAD, la final. Au început filmările pentru sezonul 4 și ultimul

Replica API 12 iunie 2021 | 00:00 1085

Una caldă, alta rece pentru fanii serialului "Vlad". Au început filmările pentru sezonul 4, care va fi însă și ultimul al serialului.

Devenind rapid unul dintre cele mai iubite seriale românești ale ultimilor ani, producția de la PRO TV a depășit granițele României și a cunoscut popularitatea atât în alte țări din Europa, cât și în Asia! Personajele jucate de Adrian Nartea, Olimpia Melinte, Emilian Oprea, Monica Bârlădeanu și restul actorilor sunt bine cunoscute și admirate de către vecinii din Bulgaria, scrie click.ro.

În cel de-al patrulea sezon și ultimul, Vlad trebuie să dea cărțile pe față și să demaște adevărul, păstrând în minte faptul că la final totul se plătește! Cine îi va fi alături, cum vor reacționa cei care l-au cunoscut când vor afla că Adrian a fost acolo în toată această perioadă de timp și cum se va scrie ultimul capitol al poveștii lui? Mult așteptata concluzie a serialului iubit de milioane de români va fi aflată în această toamnă.

Anghel Damian: "Sunt foarte entuziasmat de acest ultim sezon"

Într-o vară în care restricțiile continuă să dicteze ritmul vieții, actorii îndrăgitului serial revin pe platourile de filmare cu bucurie și multe emoții. Anghel Damian, cel care a adus la viață personajul Adrian Anuței și actualul scenarist, declară: ”La începutul anului 2019, un erou modern lua cu asalt micile ecrane și ne spunea atunci că îl cheamă VLAD și că a venit să se răzbune. Trei ani mai târziu, iată-ne ajunși la finalul drumului, sfârșitul serialului VLAD și urmează să descoperim împreună în ce fel își duce la capăt protagonistul nostru promisiunea făcută în primul sezon. În ceea ce mă privește, sunt foarte entuziasmat de acest ultim sezon, cred că este cel mai valoros din punct de vedere dramaturgic (al poveștii) și sunt convins că așteptarea asta pandemică a meritat și că ceea ce vom vedea împreună din toamnă pe Pro TV este un summum al serialelor de ficțiune dramă-action din România. Este un ultim sezon al extremelor, unde se vor împerechea dragostea și moartea, răzbunarea și iertarea, acțiunea și suspansul, luxul și neajunsul, personaje noi cu cele deja arhicunoscute. Și la final, totul se plătește!”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510