SERVICIUL de PLATĂ prin SMS a PARCĂRILOR a fost SUSPENDAT
SERVICIUL de PLATĂ prin SMS a PARCĂRILOR a fost SUSPENDAT
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDupă uriaşul scandal iscat de regulamentul lui Făgădău, prin care parcările în Constanţa se plăteau prin sms, se pare că noua administraţie locala a avut grijă să rezolve această problemă. Parcarea nu se mai plăteşte, însă şoferii neştiutori au continuat să trimită sms-uri de frica amenzilor. Într-un final, după multe sesizări primite de la cetăţeni cu privire la faptul că încă sunt taxaţi pentru plata parcărilor, problema s-a rezolvat. Serviciul de plată prin sms a parcărilor din municipiu a fost suspendat de către administraţia locală.
În urmă cu câteva zile, constănţenii încă se plângeau că nu ştiu ce să facă atunci când parchează pe domeniul public. Aceştia cereau Primăriei să anunţe ce decizie a luat cu privire la plata parcărilor şi, totodată, să oprească taxarea prin sms. “Mi s-au luat banii pentru o oră, fiind parcată în faţa gării. Nu am știut ca nu se mai plătesc parcările. Şi cu banii pe care i-am plătit deja ce se întâmplă?”, a declarat o constănţeancă nedumerită. Ei bine, iată că Primăria le-a ascultat gândurile locuitorilor Constanţei şi a suspendat serviciul de taxare prin sms.
“Serviciu suspendat. Nu ai fost taxat”
“Serviciu suspendat. Nu ai fost taxat” este, acum, mesajul pe care il vor primi cetăţenii în cazul în care vor mai încerca să plăteasca parcarea în municipiul Constanţa, de teama de a nu fi amendaţi de către Poliţia Locală. Pentru a verifica dacă serviciul a fost suspendat sau nu, reporterii Replica de Constanţa au încercat vineri, 4 decembrie, să achite prin sms, de două ori chiar, contravaloare unei ore de parcare, iar răspunsul a fost cel aşteptat de toată lumea: “Serviciu suspendat. Nu ai fost taxat”.
Vergil Chiţac a dat dispoziţie Poliţiei Locale să nu mai amendeze şoferii pentru neplata parcării
După ce Curtea de Apel Constanţa a decis suspendarea proiectului de hotărâre privind stabilirea și sancționarea contravențiilor cu privire la utilizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Constanța, primarul Constanţei, Vergil Chiţac a dat dispoziţie Poliţiei Locale să nu mai amendeze şoferii şi a cerut firmei Confort Urban blocarea soft-ului prin care se încasa plata. "Am luat act de hotărârea instanței de a suspenda amendarea celor care nu plătesc parcarea. Așa cum am mai spus și scris, atât timp cât Regulamentul parcărilor e anulat, parcarea nu poate fi considerat un serviciu oferit populației pentru că nu e definit nicăieri. Mai simplu spus, nu poți să pui oamenii să plătească ceva ce nu există. Situația va fi reglementată într-un nou Regulament al parcărilor ce va fi adoptat cât mai repede posibil", a transmis Vergil Chiţac.
Citeşte şi:
Diana MAXIMIUC
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News