SGR a intrat într-o nouă etapă, ministrul Mediului jubilează: Avem două recorduri
SGR a intrat într-o nouă etapă, ministrul Mediului jubilează: Avem două recorduri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestReţeaua naţională de puncte de colectare automată a ambalajelor creşte de la o lună la alta, iar SGR a atins două recorduri, respectiv peste 2,4 miliarde ambalaje colectate şi o rată de reciclare de peste 82%, a anunţat, luni, ministrul Mediului, Mircea Fechet.
"Creşte de la o lună la alta reţeaua naţională de puncte de colectare automată a ambalajelor: avem alte 337 de noi RVM-uri deschise numai în luna octombrie. Sunt mii de astfel de puncte de colectare în toată ţara, iar faptul că au dispărut cozile de la RVM-uri e cea mai bună dovadă că Sistemul Garanţie - Returnare (SGR) şi-a făcut rodajul şi a intrat într-o nouă etapă de funcţionare, în care predarea ambalajelor cu garanţie va fi mai simplă şi mai rapidă pentru din ce în ce mai mulţi români. (...) Avem două recorduri absolut fantastice pe care SGR le-a atins: peste 2,4 miliarde ambalaje colectate şi o rată de reciclare de peste 82%", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
România, dată ca exemplu pozitiv la nivel european
El a reiterat că, în numai 11 luni, datorită SGR, România este dată ca exemplu pozitiv la nivel european, după ce timp de 20 ani "am fost arătaţi cu degetul pentru ratele mici de colectare".
Totodată, Mircea Fechet şi-a exprimat convingerea că ne putem aştepta la surprize din ce în ce mai plăcute şi din zona industriei care s-a dezvoltat odată cu SGR, unde sunt deja mii de noi locuri de muncă verzi create pentru români, şi nu doar în reciclare, pentru că îşi fac loc pe piaţă din ce în ce mai multe firme 100% româneşti care pun umărul "la o ramură de mare viitor a economiei".
"Unele produc şi livrează componente pentru centrele de colectare, altele preiau ambalajele chiar de acasă sau asigură curăţarea profesională a automatelor. Suntem pe drumul cel bun, iar faptul că la RVM-uri vedem tot mai des familii cu copii care vin să returneze ambalaje e un semn că începem să ne apropiem de ţările vestice, pe care le luăm mereu drept repere de civilizaţie, unde colectarea e o practică obişnuită şi are un singur scop: grija faţă de comunitate", a punctat ministrul Mediului, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News