REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.1° Constanța Joi, 15 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6822
22.1° Constanța Joi, 15 August 2024 Anul XX Nr. 6822
 

Și-a LOVIT VECINUL cu TOPORUL în CAP, din cauza unui COPAC

Și-a LOVIT VECINUL cu TOPORUL în CAP, din cauza unui COPAC

Replica API 4 aprilie 2021 | 00:00 2339

Conflictele între vecini sunt foarte des întâlnite în orice comunitate. Motivele sunt deseori puerile, însă chiar şi atunci pot duce la consecinţe tragice. Este şi cazul lui Petre G., care, pe fondul unui conflict mai vechi, l-a lovit pe vecinul lui cu toporul în cap. Petre G. a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.

Cum s-au petrecut faptele

Conform anchetei, între inculpatul Petre G. şi vecinul său au existat relaţii bune de vecinătate, ulterior însă, au început să apară diferite neînțelegeri între inculpat și vecinii săi, iar acestea erau cauzate, în mare parte, de un copac, nuc, ce se află pe linia de hotar dintre cele două proprietăți și ale cărui frunze, atunci când bătea vântul cădeau în curtea inculpatului. Pentru a se păstra relațiile de bună vecinătate, familia persoanei vătămate a tăiat crengile copacului ce erau orientate spre proprietatea inculpatului, dar nici acest aspect nu l-a mulțumit pe Petre G.. Odată cu trecerea anilor, neînțelegerile dintre persoana vătămată și inculpat s-au acutizat, iar inculpatul a trecut la proferarea de ameninţări ce îl vizau pe copilul persoanei vătămate.

Scandal izbucnit din cauza gălăgiei

Totul a culminat cu un scandal iscat din cauza gălăgiei pe care o făcea inculpatul, victima neputându-şi adormi copilul de 3 ani. După un scurt schimb de pumni, inculpatul s-a repezit la victimă și i-a aplicat o lovitură cu toporul în cap, chiar dacă persoana vătămată reușise printr-o manevră de imobilizare să-i pareze lovitura. După primirea loviturii, persoana vătămată a reușit să-l dezarmeze pe inculpat de topor pe care l-a aruncat cât mai departe de acesta. În scurt timp și-au făcut apariția și organele de poliție dar inculpatul a continuat cu proferarea de amenințări la adresa persoanei vătămate și a familiei acesteia, manifestând astfel o vădită nepăsare față de organele de poliție ce se aflau la fața locului. Persoana vătămată mai precizează că de la acel incident se află într-o stare de insecuritate permanentă, fiindu-i frică pentru siguranța soției, a fiului său minor, cât și a socrilor săi. Din această cauză, persoana vătămată și-a montat un sistem de supraveghere în curte și a postat un anunț de vânzare a casei.

Instanţa l-a condamnat pe inculpat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru infracţiunea de tentativă la omor. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca asa a vazut el in Las Fierbinti
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016