SIND România spune că fostul primar Nicu Matei este vinovat de dezastrul Taberei Năvodari
SIND România spune că fostul primar Nicu Matei este vinovat de dezastrul Taberei Năvodari
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTabăra de la Năvodari, locul unde și-au petrecut vacanțele de vară generații întregi de copii, a ajuns în prezent un adevărat „Cernobîl local”, așa cum îl numesc cu nemulțumire localnicii. În jur de 300 de clădiri care formau în trecut „Tabăra din Năvodari” arată de-a dreptul deplorabil, aducând o pată asupra frumuseții zonei. Într-o comunicare transmisă reporterilor Replica, reprezentanții SIND România afirmă că vinovat de această situație este fostul primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei, care ar fi încercat să-și însușească mai multe imobile din Tabăra Năvodari.
Tabăra de la Năvodari a fost ridicată în anii ’70, din banii Uniunii Generale a Sindicatelor din România -UGSR. Complexul avea sute de clădiri, întinse pe 134 de hectare, organizate în cinci tabere: Delfinul, Albatros, Perla, Cutezătorii şi Lebădă. Cu zeci de hectare de teren, aflate chiar pe malul mării, tabăra Năvodari a căzut pradă rechinilor imobiliari. Conform procurorilor DNA, un rol important în decimarea complexului l-a deținut chiar fostul primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei, care în anul 2021 a și fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. De-a lungul anilor, o parte dintre clădirile copiilor au fost dărâmate, iar terenul parcelat şi vândut.
Matei Nicolae a încercat să își însușească imobilele?!
Conform reprezentanților SIND România, unicul vinovat de starea în care a ajuns tabăra de la Năvodari, este fostul primar Matei Nicolae, care a încercat să își însușească mai multe imobile. În cele ce urmează prezentăm în integralitate poziția Sind România: ,,Situația litigioasă dintre subscrisa, pe de-o parte, și Orașul Năvodari împreună cu Tabăra Năvodari S.A., pe de altă parte, a pornit în anul 2011, ca urmare a demersurilor abuzive ale fostului primar, Matei Nicolae, prin care acesta a încercat să își însușească imobilele proprietatea noastră, respectiv Tabăra de Copii din Năvodari. Astfel, Matei Nicolae a emis o hotărâre de consiliu local a Orașului Năvodari, prin care a naționalizat pur și simplu Tabăra de Copii Năvodari, compusă din 298 de construcții și terenul aferent, de 58 ha, ignorând dreptul nostru de proprietate asupra construcțiilor, respectiv de folosință gratuită asupra terenului aferent acestora, drepturi consfințite prin acte juridice datând încă de dinainte de 1989. Ulterior, după ce Orașul și-a apropiat astfel bunurile noastre, a dispus înființarea unei societăți comerciale, respectiv Tabăra Năvodari S.A., în care Orașul deține chiar și acum o participație de 49% din capitalul social, în vreme ce Matei Nicolae, prin interpuși (respectiv concubinul surorii sale) deține 51%.
În schimbul participației de 49%, Orașul s-a obligat să aporteze dreptul de proprietate asupra celor 298 de construcții ce alcătuiesc Tabăra și dreptul de folosință asupra terenului de 58 ha. Întrucât 0rașuI nu și-ar fi executat această obligație de aport, Tabăra Năvodari S.A. a acționat în mod fictiv în judecată Orașul, în realitate părțile fiind de conivență, și a obținut o hotărâre judecătorească prin care Orașul a fost obligat la executarea aportului. Această hotărâre a rămas definitivă prin neatacare de către Oraș, este binecunoscută practica autorităților publice de a ataca absolut orice hotărâre potrivnică, astfel încât, din faptul neatacării unei hotărâri judecătorești de o asemenea importanță, rezultă cât se poate de clar conivența dintre Tabăra Năvodari S.A. și Orașul Năvodari.
Tabăra Năvodari S.A. a pus în executare această hotărâre judecătorească, iar în cadrul executării silite, subscrisa, deși era terț față de executarea respectivă, a fost evacuată din imobilele proprietatea noastră, acestea intrând în posesia Taberei Năvodari S.A. în anul 2012.”, au spus aceștia.
Fostul primar a fost trimis în judecată de către DNA Constanța
Fostul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, fiind acuzat că a urmărit scoaterea abuzivă din patrimoniul public a mai multor imobile aparţinând Taberei de copii din localitate. Alături de el au fost trimişi în judecată fostul secretar al oraşului Năvodari şi un reprezentant al unei societăţi comerciale. Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Matei, fost primar al oraşului Năvodari, pentru comiterea a trei infracţiuni de abuz în serviciu şi pentru conflict de interese, a lui Ştefan Ciocănel, fost secretar al oraşului Năvodari şi a lui Neculai Dima, la data faptei reprezentant al unei societăţi comerciale, ambii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. ,,Este important de subliniat că pentru abuzurile săvârșite împotriva noastră, Matei Nicolae a fost trimis în judecată de către DNA Constanța în două dosare. În primul dintre ele instanța de fond a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 9 ani, urmând a se judeca apelul de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Cel de-al doilea dosar înregistrat sub nr. 6401/118/2017 se află încă în faza de fond pe rolul Tribunalului Constanța. Executarea silită începută în anul 2012 a fost contestată de Sind, în calitatea sa de terț prejudiciat în mod direct de acest demers nelegal, afirmând și dovedind că bunurile executate îi aparțin. Contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 401 alin. 2 C.proc.civ., care reglementează situația terțului ce pretinde uri drept propriu asupra bunului executat, având astfel valențele unei acțiuni în revendicare.
Contestația la executare a format obiectul dosarului nr. 2862/113/2013 în cadrul căruia Tribunalul Brăila a dispus în apel, prin Decizia nr. 16/10.03.2014, admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare. Argumentele pentru care s-a dispus această soluție au fost în sensul că Sind România deține drepturile reale invocate asupra bunurilor executate.
Recursurile promovate împotriva acestei decizii au fost respinse de Curtea de Apel Galați prin Decizia civilă nr. 117 din 06.03.2019. Așadar, în momentul de față, există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit dreptul de proprietate al Sind România asupra bunurilor din Tabăra Năvodari, care au fost aportate la capitalul social al societății noastre, soluția fiind pronunțată în contradictoriu și cu Orașul Năvodari și cu Tabăra Năvodari S.A.”, au mai transmis aceștia.
Sind România: Matei, unicul vinovat!
,,Așadar, realitatea juridică și faptică este că starea de degradare în care se regăsește Tabăra de Copii Năvodari și imposibilitatea noastră, temporară, de a o reabilita, se datorează în exclusivitate Oraşului Năvodari, Taberei Năvodari S.A. și a lui Matei Nicolae.
Însă, așa cum până la momentul de față, am câştigat absolut toate litigiile, suntem convingi de faptul că, în cele din urmă, chiar și în ciuda opoziției manifestate cu obstinație de către Orașul Năvodari, ne vom găsi dreptatea pănă la capăt în fața instanțelor de judecată, iar Tabăra de Copii Năvodari va putea intra într-un amplu proces de modernizare și ulterior în circuitul turistic pentru copii.”, au conchis aceștia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News