REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
20.5° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Sindicaliștii din Poliție: La bilanț stăm bine! La drepturi, suntem ignorați!

Sindicaliștii din Poliție: La bilanț stăm bine! La drepturi, suntem ignorați!

Replica API 23 februarie 2022 | 00:36 674

Săptămâna trecută a avut loc bilanțul la nivelul inspectoratelor de Poliție, inclusiv Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. În urma cifrelor publicate, sindicaliștii din cadrul SNPPC (Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual) au precizat: ”La bilanț stăm bine! La drepturi, suntem ignorați!”.

Vasile Zelca

În perioada 14-17.02.2022 au avut loc bilanțurile pe anul trecut ale inspectoratelor generale din MAI: Poliția Română, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări, Jandarmeria și celelalte Arme.

”Constatăm, de la un an la altul, că rezultatele cu care șefii de Armă se fălesc sunt din ce în ce mai bune, acest lucru având loc pe fondul unor investiții și progrese timide, mai ales în ceea ce privește Poliția Română, văduvită de fondurile necesare modernizării logistice, intervenției operative eficiente, protecției polițistului, încadrării miilor de posturi vacante - mai ales în mediul rural, unde serviciul polițienesc este aproape de colaps -, diminuării deficitului major de personal, care impune ore suplimentare efectuate de mai toti polițiștii, ore nerecuperate și nici plătite conform legii, și multe alte probleme, pe care SNPPC le clamează de ani buni. Deficitul mediu în operativ este undeva la 25%, dar ajunge și la peste 50%, în unele Secții/Posturi rurale, ceea ce, pe românește, înseamnă că doi-trei polițiști muncesc cât pentru patru”, a spus Vasile Zelca, președintele SNPPC.

Solicităm Guvernului să se întoarcă cu fața către polițiști

”Apreciem faptul că ministrul Afacerilor Interne a avut curajul să iasă în public cu salariile noastre de bază - între 2.300 și 4.000 lei, pentru funcțiile de execuție, adică acei polițiștii care patrulează pentru liniștea comunității, prind hoți, tâlhari, criminali, violatori, instrumentează dosare penale, combat fenomenele infracționale, sunt în linia I a prevenirii pandemiei, asigură securitatea frontierelor terestre, fluviale, maritime și aeriene, dar și regimul juridic al străinilor în România etc. -, dar recunoașterea problemei nu este, în sine, și o soluție de rezolvare a ei, așa că așteptăm măsuri legislative adecvate, nu compasiune guvernamentală! Solicităm din nou Guvernului și Parlamentului, în al 13-lea ceas, să se întoarcă cu fața către polițiștii, personalul contractual și rezerviștii din MAI și să aplice Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, precum și Legea pensiilor militare de stat nr. 223/2015, asa cum au fost promulgate, fără ciuntiri financiare ,,rezolvate”, întotdeauna, la final de an bugetar, prin OUG! În vremuri de crize politice, economice, sociale, cu un conflict armat care fierbe la granițele țării, societatea are nevoie de o Poliție puternică și motivată, capabilă să asigure siguranța publică necesară cetățenilor și statului!”, a mai spus Vasile Zelca.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303