REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Sindromul ovarelor polichistice, o cauza a infertilitatii

Sindromul ovarelor polichistice, o cauza a infertilitatii

Replica API 11 august 2020 | 00:00 951

Unul dintre motivele pentru care o femeie poate să întâmpine dificultăți atunci când își propune să rămână însărcinată este o afecțiune numită sindromul ovarelor polichistice, care mai este cunoscut și ca sindromul Stein-Leventhal.

Sindromul ovarelor polichistice este, în esență, o problemă hormonală, care intervine și împiedică buna funcționare a sistemului reproducător al femeii. Mai precis, femeile care suferă de acest sindrom produc o cantitate anormal de mare de hormoni masculini. De asemenea, ovarele acestora sunt, de obicei, mai mari și pot conține mici chisturi care, la rândul lor, dețin ovule nematurizate, scrie doc.ro.

Sindromul de ovare polichistice reprezintă o problemă de sănătate care afectează multe femei aflate la vârstă fertilă. Pacientele cu ovare polichistice prezintă, adesea, atât dezechilibre hormonale, cât și probleme de metabolism, care le afectează starea generală de sănătate, fizică și psihică. Totodată, sindromul ovarelor polichistice este o cauză frecventă, dar tratabilă, a infertilității.

Infertilitatea este, cel mai adesea, cauzată de probleme sau tulburări ale ovulației (perioada din ciclul menstrual în care organismul femeii eliberează un ovul).

Dereglările ori tulburările de ovulație pot fi, printre altele, un rezultat al sindromului ovarelor polichistice.

Care sunt caracteristicile principale ale sindromului ovarelor polichistice?

Sindromul de ovare polichistice este o boală des întâlnită, care afectează modul în care funcționează ovarele unei femei. Principalele trăsături care definesc acest sindrom sunt următoarele:

- Menstruații neregulate, ceea ce înseamnă că ovarele femeii nu eliberează în mod regulat ovule (cu alte cuvinte, ovulația se petrece mai rar și mai haotic, deci planificarea unei sarcini este cu atât mai dificilă.)

- Exces de hormoni androgeni. Aici este vorba de valori mari ale hormonilor masculini, prezenți în organismul femeii, care pot duce la prezența unor simptome fizice, cum ar fi apariția părulului facial în exces sau creșterea în exces a părului de pe restul corpului (numit și hirsutism).

- Ovarele sunt polichistice (au mai multe formațiuni). În această situație, ovarele pacientei se măresc și conțin mulți săculeți (foliculi ovarieni) umpluti cu lichid, care "învelesc" ovulele. Este important să reții faptul că, în ciuda numelui, dacă suferi de sindromul ovarelor polichistice, nu ai, de fapt, chisturi.

Dacă ai cel puțin două dintre caracteristicile enumerate mai sus, există șanse mari să fii diagnosticată cu sindromul ovarelor polichistice.

Poți, totuși, să rămâi însărcinată, chiar dacă suferi de sindromul ovarelor polichistice?

Răspunsul este da. Faptul că ai primit un diagnostic de acest gen și ți se confirmă ca ai sindromul ovarelor polichistice nu înseamnă că nu poți rămâne însărcinată. Acesta reprezintă una dintre cele mai des întâlnite, dar tratabile, cauze ale infertilității la femei.

În cazul femeilor cu sindromul ovarelor polichistice, dezechilibrele hormonale intervin în dezvoltarea și eliberarea ovulelor (ovocitelor) din ovare (proces numit, așa cum știi deja, ovulație). Dacă nu ovulezi, nu poți rămâne însărcinată. Din fericire, medicul tău te poate sfătui în privința a ceea ce e recomandat să faci pentru a putea elibera ovulele necesare fertilizării și pentru a-ți crește, astfel, șansele de a rămâne însărcinată.

Care sunt complicațiile asociate cu sindromul de ovare polichistice?

Câteva dintre cele mai frecvente complicații asociate cu sindromul ovarelor polichistice se regăsesc mai jos. Este important de reținut că aceste complicații pot apărea numai în cazul în care boala este lăsată netratată. Așadar, printre posibilele complicații se numără:

Infertilitatea

Diabetul sau rezistența la insulină

Hipertensiunea arterială

Sindromul de apnee în somn

Bolile cardiovasculare

Complicații în sarcină (în ideea că pacienta reușește să rămână însărcinată, cee ace se poate întâmpla după încercări repetate), cum ar fi avortul spontan, diabetul gestational sau preeclampsia

Cancerul uterului (numit și cancer endometrial)

Care sunt opțiunile de tratament?

Deoarece cauza exactă a sindromului ovarelor polichistice este necunoscută, tratamentul se axează pe corectarea dezechilibrelor hormonale, cât și pe remedierea rezistentei la insulină. În cazul femeilor supraponderale sau obeze, scăderea în greutate poate aduce reale beneficia în atenuarea simptomelor acestui sindrom. Această măsură poate să readucă echilibrul hormonal droit, precum și să crească fertilitatea.

Tratamentul pentru sindromul ovarelor polichistice este special conceput pentru a se adresa nevoilor pe care pacienta le are în ceea ce privește sănătatea sistemului reproducător. În cazul femeilor care nu își doresc să rămână însărcinate, pot fi prescrise și contraceptive orale.

Când sarcina este dorită, medicamentele care induc ovulația sau tratamentul cu anumite gonadotropine (hormoni) pot fi de folos. Tratamente adjuvante, cum ar fi metformina, sunt folosite pentru a reduce rezistența la insulină.

Cu ajutorul specializat oferit de un medic nutritionist, precum și prin scăderea în greutate, se poate îmbunătăți rezistența la insulină, dar se poate și crește probabilitatea ca pacienta să aibă ovulație spontană și/sau un răspuns favorabil la tratamentele care induc ovulația.

În multe cazuri, sindromul ovarelor polichistice poate fi ținut sub control cu succes, iar pacienta poate să își redobândească fertilitatea.

Medicamente care te pot ajuta să ovulezi

În cazul în care ai nevoie de ajutor ca să ai o ovulație regulată și normală, astfel încât să poți rămâne însărcinată, anumite tratamente medicamentoase pot fi prescrise de către medic. Printre acestea se numără:

- Medicamentele pe bază de clomifen – o substanță activă care trebuie consumată la începutul ciclului menstrual.

- În cazul în care medicamentele pe bază de clomifen nu își fac efectul în privința ovulației, se poate prescrie un tratament pe bază de metformină.

- Din nou, dacă metformina și clomifenul nu funcționează, medicul poate prescrie un medicament care conține FSH (hormonul de stimulare foliculară) și LH (hormonul luteinizant).

- Adesea, în cazurile mai puțin severe, se poate apela la un tratament cu suplimente alimentare pe bază de acid folic și coenzima Q10. Acestea sunt de real folos și ca tratament complementar, luat în parallel cu cel pe bază de clomifen sau metformină.

Dacă suferi de sindromul ovarelor polichistice și vrei să rămâi însărcinată, ar trebui să mergi la un specialist în medicină reproductivă. Acest tip de medic este cunoscut și sub numele de specialist în fertilitate și este cel mai potrivit pentru stabilirea unei scheme de tratament potrivită nevoilor tale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510