REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Situația drumurilor naționale la primele ore ale dimineții

Situația drumurilor naționale la primele ore ale dimineții

Andreea VREJOIU 4 aprilie 2023 | 08:05 695

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 11 Târgu Secuiesc-Onești, în afara localității Oituz, județul Covasna, s-a produs un accident rutier între două autovehicule, o persoană rănită a fost descarcerată și primește îngrijiri medicale la fața locului. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, estimându-se reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.

Situatia drumurilor nationale la primele ore ale diminetii

Din cauza ninsorii abundente și a viscolului, un utilaj de deszăpezire a rămas imobilizat pe carosabil, astfel că traficul rutier este oprit pe DN 73A, între localitățile Râșnov și Predeal, județul Brașov.

Circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un sens, pe tronsonul kilometric 144 - 155 al DN1, în zona localității Timișu de Jos, județul Brașov, în urma precipitațiilor abundente sub formă de ninsoare. Se acționează cu utilaje pentru deszăpezire.

Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare și se circulă în condiții de iarnă, dar nu sunt impuse restricții de trafic, în zona montană a județelor Bacău, Bihor, Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Prahova și Vrancea. Se acționează cu utilaje pentru deszăpezire.

Pe celelalte artere rutiere din țară se circulă preponderent pe un carosabil umed, fiind semnalate ploi, nefiind impuse restricții de trafic.

Din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia.

Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța și A3 București-Ploiești se circulă pe un carosabil umed, pe alocuri fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie. Vizibilitatea în trafic este bună, valorile sunt normale, dar este semnalat vânt lateral puternic.

,,Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen. Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.”, transmit reprezentanții Centrului Infotrafic.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510