REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Dum., 6 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6874
20° Constanța Duminică, 6 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6874
 

Situația traficului la primele ore ale dimineții. Trafic restricționat pe Autostrada Soarelui

Situația traficului la primele ore ale dimineții. Trafic restricționat pe Autostrada Soarelui

Andreea VLAICU 6 octombrie 2024 | 08:02 436

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, traficul rutier este în continuare restricționat pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre litoral, în zona localității Lehliu-Gară, județul Călărași, pentru a permite extragerea autotrenului răsturnat pe carosabil. 

Situatia traficului la primele ore ale diminetii. Trafic restrictionat pe Autostrada Soarelui

De asemenea, sunt impuse restricții de trafic pe un sens pe DN7 Deva-Arad, la kilometrul 473+900 de metri, în localitatea Bătuța, județul Arad, acolo unde remorca unui autocamion încărcat cu bobine din cauciuc a luat foc în deplasare, șoferul reușind să se autoevacueze, fără a suferi leziuni. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 09:00.

Este semnalată ceață care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Gorj și Vâlcea.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Brașov, DN1 Ploiești-Brașov și DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic.

Recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, sporind atenția la volan, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea direcției de deplasare, să evite efectuarea de manevre riscante, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și să mărească distanţa de siguranță dintre autovehicule!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710