REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.7° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
28.7° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Slovacia: Proteste împotriva planurilor guvernamentale de reformare a Codului penal

Slovacia: Proteste împotriva planurilor guvernamentale de reformare a Codului penal

A.F. 14 decembrie 2023 | 00:00 183

Câteva mii de persoane au manifestat marţi, la Bratislava, împotriva planurilor guvernamentale de reformare a Codului penal, ce prevede în special pedepse mai reduse pentru corupţie şi care sunt criticate de Uniunea Europeană şi de opoziţie, transmite AFP.

Slovacia: Proteste impotriva planurilor guvernamentale de reformare a Codului penal

Reformele includ relaxarea sancţiunilor pentru corupţie şi infracţiuni economice, precum şi eliminarea protecţiei avertizorilor pentru ofiţerii de poliţie.

Guvernul a mai aprobat săptămâna trecută desfiinţarea Parchetului dedicat cazurilor de corupţie la nivel înalt şi criminalităţii organizate.

Premierul populist Robert Fico, al cărui guvern include miniştri de extremă dreaptă pro-ruşi, a declarat că organismul a fost părtinitor şi i-a tratat nedrept pe oficialii partidului său populist Smer-SD.

"Fico la închisoare", au scandat protestatarii, marţi, în faţa sediului guvernului din centrul Bratislavei.

Potrivit organizatorilor, aproximativ 15.000 de manifestanţi s-au adunat în capitala Slovaciei. Proteste similare au avut loc în alte oraşe slovace.

"Acest guvern distruge statul de drept", a declarat la miting Richard Sulik, liderul partidului de opoziţie SaS.

Parlamentul intenţionează să adopte reformele controversate printr-o procedură legislativă accelerată, ceea ce a atras critici din partea preşedintelui şi a parlamentarilor opoziţiei.

Oficiali ai Uniunii Europene au denunţat aceste planuri de reformă."Am cerut guvernului slovac să nu avanseze cu reformele planificate pentru moment. Şi mai ales să nu recurgă la o procedură accelerată fără o consultare adecvată şi aprofundată a părţilor interesate", a declarat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citează Agerpres.

Peste 35.000 de persoane au semnat o petiţie online pentru a opri aceste propuneri guvernamentale. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712