REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
22.4° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Soarta ARSVOM va fi decisă până în iulie. Video

Soarta ARSVOM va fi decisă până în iulie. Video

Replica API 30 martie 2022 | 22:48 2986

Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au aflat la Constanța în cursul zilei de marți, 29 martie a.c., în Portul Constanța pentru a discuta cu autoritățile portuare. Printre alte subiecte abordate de către oficiali, Sorin Grindeanu a ținut să precizeze că soarta Agenției Române de Salvare a Vieții de Om pe Mare (ARSVOM) va fi decisă până la finalul primului semestru, respectiv începutul lunii iulie.

Soarta ARSVOM va fi decisă până la finalul primului semestru parlamentar. Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, s-a aflat în cursul zilei de marți, 29 martie a.c., în Portul Constanța, alături de Marcel Ciolacu, într-o vizită la lucru. După întâlnirea cu managerii din Portul Constanța, în jurul orei 14:00, cei doi au susținut o conferință de presă. Printre subiectele abordate a fost și cel legat de soarta Agenției Române de Salvare a Vieții de Om pe Mare, asta după ce fostul ministru Drulă anunțate că ARSVOM se va desființa, iar atribuțiile acesteia vor fi preluare de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

“În urmă cu aproximativ o lună și jumătate am avut o întâlnire cu sindicatul de acolo, probabil că știți. ISU şi-a arătat dorinţa de a prelua activitatea ARSVOM. Pe partea noastră şi a angajaţilor de la ARSVOM există o reticenţă de a trece în acel sistem. A rămas, în urma discuţiei între mine şi Raed Arafat, ca undeva să spunem 1 iunie – 1 iulie, să luăm o decizie pentru că cea mai proastă decizie este să nu iei nicio decizie.

Urmarea discuţiei mele cu Raed Arafat este ca până la finalul primului semestru să luăm o decizie care să ţină cont şi de doleanţele angajaţilor, dar şi de o anumită construcţie pe care şi-o doreşte ISU şi anume o unică instituţie care să se ocupe de toate aceste situaţii. Nu se exclud, doar că trebuie să se înţeleagă şi din partea ISU că aici este un specific aparte şi de aceea va fi nevoie de aceste discuţii”, a declarat Sorin Grindeanu.

Director ARSVOM, reţinut de DNA

Vă reamintim că, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iunie 2021, a inculpaților:

Manole Daniel, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat,

abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, luare de mită.

Trei persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și spălare a banilor.

În cauză, a mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și față de un alt om de afaceri pentru săvârșirea unor infracțiuni similare", a transmis DNA.

Video:

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O sa ia bunul Dumnezeu toate leprele astea politice de langa noi?
0
0
Laba de urs trista
0
0
am sa am timp berechet sa postez kkt urile mele pe facebook
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768