Socrii lui Cherecheş au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare
Socrii lui Cherecheş au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSocrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare, în dosarul în care sunt acuzaţi de dare de mită.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel Târgu Mureș.
Soacra lui Cătălin Cherecheș va ispăși pedeapsa de trei ani cu suspendare, iar soțul acesteia, doi ani şi jumătate tot cu suspendare, a decis Curtea de Apel Târgu Mureș.
Anul trecut, cu doar câteva săptămâni înainte de condamnarea fugarului Cătălin Cherecheş, socrii lui au încercat să o mituiască pe una dintre judecătoare.
Aceasta i-a denunțat pe cei doi, iar aceştia au fost prinși în flagrant când îi dădeau mamei magistratei 50.000 de euro.
Şi fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv la cinci ani de detenție, a fugit din țară înainte de pronunțare, dar a fost prins și apoi extrădat din Germania.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.