REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Mie., 9 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6877
15.4° Constanța Miercuri, 9 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6877
 

Şofer Uber, ucis de un client cu peste 20 de lovituri de cuțit. După atac, i-a ascuns cadavrul în pădure

Şofer Uber, ucis de un client cu peste 20 de lovituri de cuțit. După atac, i-a ascuns cadavrul în pădure

A.F. 9 octombrie 2024 | 20:17 2600

O crimă demnă de un scenariu de Hollywood a avut loc în Prahova, unde un șofer Uber de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 21 de ani, care i-a aplicat peste 20 de lovituri de cuțit. După atac, agresorul i-a furat mașina și apoi a incendiat-o în localitatea Brazi, cel mai probabil pentru a șterge urmele crimei. Trupul neînsuflețit al victimei a fost descoperit de polițiști într-o pădure din apropierea Snagovului.

sofer Uber, ucis de un client cu peste 20 de lovituri de cutit. Dupa atac, i-a ascuns cadavrul in padure

Potrivit Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii Secţiei Rurale Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi noaptea trecută, în jurul orei 00,30, cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii Brazi, se manifestă un incendiu la un autoturism. "În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, incendiul fiind lichidat de pompieri. Experienţa poliţiştilor care se aflau la cercetarea la faţa locului a condus la suspiciuni cu privire la cauza probabilă a incendiului, cercetările fiind extinse. Astfel, la scurt timp, a fost depistată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un tânăr de 21 de ani din comuna Bărcăneşti", arată sursa citată.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tânărul în cauză s-a deplasat împreună cu şoferul autoturismului respectiv pe raza judeţul Ilfov şi, în urma unui conflict spontan între cei doi, şoferul a fost înjunghiat de mai multe ori de pasager.

Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că bărbatul înjunghiat era şofer Uber, iar agresorul era client. Momentan nu se cunoaşte de la ce a pornit conflictul între cele două părţi, spun sursele menţionate.

L-a ucis și a incendiat mașina ca să-și șteargă urmele

"Ulterior, tânărul ar fi luat autoturismul în cauză şi l-ar fi condus până în localitatea Brazi, unde l-ar fi incendiat. Cadavrul conducătorului auto, de 31 de ani, a fost găsit abandonat într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Snagov şi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei", menţionează IJP.

La acest moment, autorul se află în custodia poliţiei, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt, urmând să fie luate măsurile legale în consecinţă.

În cauză, cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciile de Investigaţii Criminale Prahova şi Ilfov, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3153042226
5/49
1113510417
joker
15424182817