REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Sâm., 7 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6845
20.4° Constanța Sâmbătă, 7 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6845
 

Șoferi, beți și drogați, prinși pe drumurile din Constanța

Șoferi, beți și drogați, prinși pe drumurile din Constanța

Victor ROTARU 15 iunie 2024 | 15:29 956

La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Bulevardul Tomis, a avut loc un accident rutier (tamponare), între două autoturisme conduse de către doi bărbați.

soferi, beti si drogati, prinsi pe drumurile din Constanta

Bărbați  au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Aceștia au fost testați cu aparatul din dotare, unde în cazul unuia dintre ei au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
 

La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 00.15, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism, în localitatea Dorobanțu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Acțiuni ale polițiștilor

La data de 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și altor substanțe. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 10 persoane și au fost verificate 7 vehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare totală de peste 900 de lei.

La data de 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 4 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și altor substanțe. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 46 de persoane și au fost verificate 11 vehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4400 de lei.

La data de 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 3 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și altor substanțe. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 29 de persoane și au fost verificate 13 vehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2700 de lei.

La data de 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 4 Poliție au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea faptelor comise cu violență în apropierea și în incinta școlilor. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6000 de lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos. ---> use.my/arctrum
0
0

REPLICA


LOTO

6/49
3417262547
5/49
153224403139
joker
22178279