Șoferii constănțeni își dezgheață instalația: se urcă beți la volan!
Șoferii constănțeni își dezgheață instalația: se urcă beți la volan!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 02.10, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe strada Eliberării din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Secției 1 au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism pe strada Limanului din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mihai Eminescu din localitatea Nicolae Bălcescu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe DJ 392, în localitatea Movila Verde, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News