ȘOFERII-PERICOL de pe șoselele Constanței!
ȘOFERII-PERICOL de pe șoselele Constanței!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSfârșitul de săptămână este prilej pentru șoferii inconștienți să se urce la volan, în ciuda faptului că au consumat alcool. Fără să țină cont de faptul că pun în pericol viața celorlalți participanți la trafic sau ale lor! Este și cazul a doi bărbați, surprinși de polițiștii de la Rutieră, la volan, deși erau într-o stare avansată de ebrietate!
Astfel, sâmbătă, în jurul orei 13.45, poliţişti din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mare din localitatea Lumina, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool în aerul pur expirat. Șoferul a refuzat să fie condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În aceeași zi, dar la ora 22,30, poliţişti din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au depistat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 22A, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool în aerul pur expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosare penale.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News