Șoferiță drogată, care circula pe bulevardul Mamaia, depistată de polițiști
Șoferiță drogată, care circula pe bulevardul Mamaia, depistată de polițiști
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn noaptea de 25 spre 26 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o razie pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.
Astfel, la data de 26 mai a.c., în jurul orei 04.25, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție au identificat o femeie, de 25 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
La razie au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News