REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Șoferul care a provocat accidentul grav de pe DN2, în apropiere de comuna Sinești, reținut

Șoferul care a provocat accidentul grav de pe DN2, în apropiere de comuna Sinești, reținut

Replica API 6 septembrie 2022 | 19:57 1057

Urmare a accidentului produs în data de 29 iunie, pe DN2, în afara comunei Sinești, soldat cu decesul a 5 persoane și vătămarea corporală a altor 4, cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, iar în urma probatoriului administrat s-a continuat urmărirea penală față de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Bărbulești, șoferul unuia dintre autoturismele implicate în accident, acesta fiind reținut, la data de 6 septembrie a.c., pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Persoana în cauză a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomița.

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină miercuri, 29 iunie, pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier produs în localitatea Sinești, în care au fost implicate trei autoturisme și 9 persoane, ocupanții celor trei autoturisme. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Ialomița a fost activat planul Roșu de intervenție.

În urma accidentului, 4 persoane au decedat, iar 5 au fost transportate la spital. Una dintre victime a decedat ulterior.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că şoferul care a produs accidentul de pe DN2 a avut permisul reţinut de mai multe ori şi a primit numeroase sancţiuni pentru nerespectarea regimului de viteză.

A.F.

Citește și: Accident grav pe DN2: 4 morți şi 6 persoane grav rănite! A fost activat planul Roșu de intervenție

Citește și: Șoferul vinovat de accidentul cu 4 morți fusese sancționat de zeci de ori pentru viteză excesivă

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436