REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
22.4° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Șoferul care și-a luat zborul spre mare cu 204km/h, luat la mișto pe internet!

Șoferul care și-a luat zborul spre mare cu 204km/h, luat la mișto pe internet!

Replica API 4 mai 2022 | 00:39 3731

Un conducător auto a fost prins rulând cu 204 km/h și a rămas fără permis de conducere pentru 120 de zile. Poliția Română a decis ca șoferul să fie dat exemplu de ”așa nu”, astfel că teribilistul a ajuns în atenția opiniei publice. Comentariile de la postarea Poliției sunt de-a dreptul spumoase, aceasta a strâns peste 800 de comentarii, care mai de care mai amuzante, gata să binedispună cititorii.

Într-o postare făcută pe pagina Poliției Române, luni, 2 mai a.c., în care un conducător auto era dat exemplu de ”așa nu” după ce a fost prins gonind cu 204 km/h, internauții au asaltat pagina și au lăsat comentarii de-a dreptul spumoase.

”Întrebarea nu este… ,,Ce a pățit?” Dacă îl prezentăm, evident că la asemenea viteză a rămas pieton pentru ceva timp, mai exact 120 de zile. Întrebarea este… Oare a vrut să ajungă la mare, înaintea tuturor? Oameni buni, oameni dragi, sezonul estival este la început și este loc pentru toată lumea! Nu conduceți haotic! Viața se trăiește o dată, dar nu așa!”, potrivit Poliției Române.

Potrivit informațiilor noastre, este vorba de un autovehicul marca BMW, iar evenimentul a fost surprins în Mehedinți.

Postare a strâns sute de comentarii spumoase

Printre cei care au comentat la postare se numără și pagina ProSport ,,Se grăbea să prindă meciul Farul-CFR”, pe același palier aflându-se și AntenaSport ,,Pe pariu că se ducea spre Bernabeu să vadă Real-City, cu o mica escală în Mamaia”.

Nici politicienii nu s-au putut abține. Astfel, Partidul România Mare (PRM) spune ,,Pare că e pe plajă, între promenade și malul mării. La cât de mare este plaja la Mamaia acum, cu viteza asta ajungea în 26 de minute la apă. Cu 120 de zile însă, va mai prinde doar ,,Litoralul pentru toți”, din septembrie. PS: Conduceți prudent! Infrastructura României este cu mult în urma capacității mașinilor zilelor noastre”.

Pentru că șoferul a rămas pieton pentru o perioadă de 120 de zile, iată că, a primit și o oferă de angajare. East West Recruiment a spus ,,Oferim locuri de muncă în Olanda, nu necesită permis de conducere! Ar fi bine totuși să le aveți cu engleza…”

Pagina Marele Alb îi este alături conducătorului auto, amintindu-i că reușește să prindă litoralul pentru toți. ,,120 de zile?! Mai prinde ,,Litoralul pentru toți”, în septembrie!”

Pe lângă oferta de muncă, șoferul a primit și o reducere pentru achiziționarea unei trotinete electrice. ,,Dacă ne prezintă dovada înlocuitoare a permisului de conducere reținut, îi oferim 50% reducere la orice trotinetă electrică Zero, din stoc”, este mesajul postat de evoMAG.

Citește și: Șofer de BMW, făcut vedetă de Poliție: A vrut să ajungă la mare înaintea tuturor!

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Teodosie e putinist si avar
0
0
Anulat dreptul de a conduce!
1
1
S-au gasit toti pampalaii si ''corectii'' sa comenteze de parca ei au fost si sunt ingerashi pe sosele!
0
0
iti ia foc ba rablamentul ala de bmw vechi si unsuros!
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768