Sondaj: 12% dintre părinţii aflaţi la muncă în străinătate vorbesc cu copiii lor o dată pe săptămână
Sondaj: 12% dintre părinţii aflaţi la muncă în străinătate vorbesc cu copiii lor o dată pe săptămână
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPuțin peste trei sferturi (77,5%) dintre respondenții la sondajul realizat de Salvați Copiii în rândul părinților din străinătate ai căror copii rămași în România în grija rudelor sunt incluși în programul de suport al organizației consideră că menținerea legăturii emoționale cu copilul/copiii din România reprezintă principala provocare pe care o întâmpină ca părinte aflat la muncă peste hotare.
Pe locul doi sunt indicate problemele de integrare culturală și adaptare în țara de rezidență, menționate de aproximativ 25% dintre părinți, urmate de comunicarea cu instituțiile din România (școala/grădinița copilului, primărie, instituții fiscale etc.), specificată de 18% dintre respondenți.
Conform declarațiilor părinților, 76% dintre aceștia comunică zilnic cu copiii lor, 12% de câteva ori pe săptămână, restul de 12% comunicând o dată pe săptămână sau mai rar. 72% comunică cu copiii prin intermediul apelului video, 27% prin telefon/mesaje scrise, iar 1% prin e-mail.
În ceea ce privește aspectele care cred că ar îmbunătăți comunicarea dintre părinți și copiii rămași acasă, 81% dintre părinți indică necesitatea de a avea timp mai mult dedicat comunicării cu copilul/copiii, 21% timp mai mult dedicat comunicării cu persoanele în grija cărora se află copilul/copiii, 19% necesitatea suportului psihologic pentru copii, iar 12,4% necesitatea de resurse educaționale legate de comunicare eficientă.
Necesitățile pe care le resimt părinții plecați la muncă în străinătate cu privire la creșterea copiilor (au fost rugați să evidențieze maxim 2 opțiuni) constau în: resurse pentru menținerea unei relații sănătoase și apropiate cu copiii de la distanță – menționate de 57% dintre părinți, suport pentru gestionarea relațiilor cu persoanele care au grijă de copii (bunici, rude) – 29% dintre părinți, resurse educaționale pentru copii – 26% dintre părinți, consiliere psihologică pentru părinți – 18% dintre părinți, informații despre drepturile și serviciile disponibile în țara de rezidență – 15% dintre părinți, alocația europeană pentru copii – 15% dintre părinți, grupuri de suport pentru părinți din diaspora – 15%, consiliere juridică privind drepturile și obligațiile parentale – 8% dintre părinți.
„Menținerea legăturii cu copiii rămași în țară este crucială, pentru că reprezintă o plasă de siguranță afectivă și psihologică fără de care copiii se simt dezorientați și lipsiți de încredere. Este una dintre preocupările majore ale specialiștilor Salvați Copiii implicați în programul dedicat acestor copii și de aceea în această campanie - derulată în paralel cu serviciile acordate copiilor și persoanelor în grija cărora au rămas aceștia, focusul este asupra părinților aflați peste hotare“, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Sondajul a fost realizat în cadrul proiectului Rămâi aproape de copilul tău, implementat de Organizația Salvați Copiii, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în perioada iunie-octombrie 2024, destinat părinților români care muncesc în străinătate.
Scopul proiectului a fost creşterea gradului de conştientizare a părinţilor români care muncesc în alte state cu privire la nevoile copiilor rămaşi acasă, necesitatea menţinerii comunicării cu aceştia şi cu persoanele în grija cărora au rămas copiii şi a legăturii cu comunitatea de proveniență.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News