Sondaj INSCOP pentru europarlamentare: PSD și PNL sunt pe primele locuri
Sondaj INSCOP pentru europarlamentare: PSD și PNL sunt pe primele locuri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestINSCOP Research a realizat, în perioada 5 – 13 martie 2019, la comanda Fundației Konrad Adenauer, un sondaj privind prezența la alegeri și opțiunile de vot ale românilor la alegerile pentru Parlamentul European.
"Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul European, și ar candida următoarele partide, cu candidaţii cărui partid sau alianţă aţi vota?" a fost întrebarea propusă.
PSD și PNL sunt umăr la umăr în preferinţele pentru alegerile europarlamentare, PSD fiind pe primul loc, cu 26,9%, iar 26,3% cu PNL. Acestea sunt urmate de Alianța 2020 USR-PLUS cu 15,3%, ALDE-9,3%, Pro România-9,1%, UDMR-5%, PMP-4%, PNŢCD-1,1%, UNPR şi DEMOS-1%
Volumul eșantionului a fost de 1053 persoane și este reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3%, la un grad de încredere de 95%Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilistic. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Chestionarele au fost aplicate în toate județele României și în sectoarele Municipiului București. Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News