REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Sondaj: Ucrainenii îl consideră în continuare pe Zelenski preşedinte legitim

Sondaj: Ucrainenii îl consideră în continuare pe Zelenski preşedinte legitim

A.F. 19 iunie 2024 | 00:00 222

O mare majoritate a ucrainenilor continuă să-l considere pe Volodimir Zelenski preşedintele lor legitim, în pofida prelungirii mandatului său fără alegeri pe fondul invaziei declanşate de Rusia în februarie 2022, relatează luni DPA.

Sondaj: Ucrainenii il considera in continuare pe Zelenski presedinte legitimVolodimir Zelenski

Potrivit unui sondaj publicat luni de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev, 70% dintre cei 2.011 de intervievaţi consideră că Zelenski trebuie să rămână în funcţie până la sfârşitul războiului. Doar 22% s-au declarat împotrivă.

Rezultatele acestei anchete contrazic afirmaţia Moscovei potrivit căreia mandatul lui Zelenski a expirat de mult timp şi că acesta nu mai este preşedintele legitim al ţării.

Mandatul lui Volodimir Zelenski s-ar fi încheiat oficial la 20 mai 2024. Cu toate acestea, aproape o cincime din teritoriul Ucrainei este ocupat de trupele ruse, ceea ce face imposibilă organizarea de alegeri. Legea marţială, impusă după invazie, împiedică, de asemenea, organizarea unor noi alegeri.

Potrivit sondajului, 56% dintre ucraineni s-au declarat mulţumiţi de prestaţia lui Zelenski în calitate de preşedinte, iar procentul celor nemulţumiţi de performanţele sale este 37%. Într-un sondaj realizat în septembrie anul trecut, prestaţia lui Zelenski era aprobată de 77% din ucraineni.

Un total de 58% dintre persoanele intervievate s-au pronunţat pentru absenţa compromisurilor în negocierile cu Rusia, iar 30% au votat împotrivă.

În acelaşi timp, 65% dintre cei intervievaţi au fost de părere că obiectivele oricăror negocieri cu Rusia ar trebui să fie supuse unui referendum, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510