Sorin Strutinsky a scăpat de controlul judiciar. Două dosare ale lui Radu Mazăre au termen în martie
Sorin Strutinsky a scăpat de controlul judiciar. Două dosare ale lui Radu Mazăre au termen în martie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDouă dosare penale deschise pe numele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, au primit termen pentru luna martie, pe fond, cu un interval de 4 zile între ele. Unul dintre ele se referă la Campusul Social Henri Coandă, în care sunt inculpaţi Radu Mazăre, fratele său, Alexandru Mazăre - fostul senator PSD, dar şi afaceristul Avraham Morgenstern. Procurorii DNA îl acuză pe fostul primar că ar fi primit mită 175.000 de euro de la Avraham Morghenstern, reprezentantul firmei care a construit cartierul social, iar pe fratele acestuia de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, totul pentru a-i asigura lui Morgenstern câştigarea licitaţiei privind ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate.
Cel de-al doilea dosar are un obiect asemănător cu primul, dar cu mai multe persoane implicate, respectiv Radu Mazăre, Sorin Strutinsky – afacerist şi prieten al lui Mazăre, Gabi Stan - fost viceprimar, Eduard Martin – asociat al SC Polaris, şi mai mulţi funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa. În acest dosar se vorbeşte despre o şpagă colosală, de peste opt milioane de euro, pe care Mazăre ar fi primit-o prin intermediari, pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.
Potrivit unui comunicat DNA, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro şi a primit circa 1.000.000 euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa. De asemenea, în perioada 2008-2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, ar fi primit de la S.C. Polaris M Holding S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. Potrivit DNA, în anul 2008, între S.C. Polaris M Holding S.R.L şi Primăria Constanţa a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.
De precizat că zilele trecute, mai exact vineri, 16 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis cererea privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Sorin Strutinsky. Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată în 48 de ore.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News