Sorina Pintea reacționează la plângerea penală făcută, la DNA, de un deputat USR: „Nu mă tem, s-a procedat oarecum corect, s-a făcut economie“
Sorina Pintea reacționează la plângerea penală făcută, la DNA, de un deputat USR: „Nu mă tem, s-a procedat oarecum corect, s-a făcut economie“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSorina Pintea
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a răspuns acuzaţiilor deputatului USR, Emanuel Ungureanu, potrivit cărora a fost achizţionat vaccin antigripal care nu acoperă categoria de vârstă 6 luni - 3 ani, afirmând că, în acest caz, Comisia de evaluare a procedat oarecum corect şi că s-a făcut o economie de 22 milioane de lei.
”Comisia de evaluare a procedat oarecum corect. (...) S-a făcut o economie de 22 milioane de lei, astfel încât nu s-au cumpărat 1.500.000 de vaccinuri cu 45 de lei, s-au cumpărat 1.490.000 de vaccinuri cu 41 de lei şi 10.000 de vaccinuri cu 45 de lei, ca să fiu foarte clară”, a spus ministrul la Antena 3.
Ea a explicat că încă acum două săptămâni au apărut în spaţiul public nişte informaţii legate de faptul că vaccinul achiziţionat anul acesta de Ministerul Sănătăţii nu acoperă toate grupele de vârstă cuprinse în recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
”Şi pentru că ministrul Sănătăţii nu elaborează caiete de sarcini , iar ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, nu a fost implicată în nicio achiziţie pe care ministerul a făcut-o, bineînţeles că am cerut şi eu documente, ba mai mult decât atât, am semnat un Ordin pentru documentare, pentru şeful Corpului de Control, astfel încât să am şi eu o imagine completă asupra a ceea ce s-a întâmplat vizavi de această licitaţie. Şi am în acest moment o imagine completă, e adevărat, săptămâna trecută, la mine în birou au fost ambele comisii, Comisia de elaborare a caietului de sarcini şi Comisia de evaluare a licitaţiei. Am avut o discuţie destul de dură pentru că la vremea respectivă nu aveam toate datele legate de această licitaţie. În acest moment am toate datele şi pot să vă spun că Ministerul Sănătăţii sau, mă rog, Comisia de evaluare a procedat oarecum corect”, a explicat Pintea.
Referitor la acuzaţiile deputatului USR privind relaţia sa cu şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Medicală din Ministerul Sănătăţii, Amalia Şerban, Sorina Pintea a declarat: ”Directorul de care spune domnul deputat Ungureanu este un angajat al Ministerului Sănătăţii de aproximativ 20 de ani , e adevărat, a fost destituit din funcţia de director general al asistentei medicale de domnul ministrul Bodog, fiind director adjunct, apoi, la un concurs, şi-a reluat activitatea pe postul de director general pentru că Sorina Pintea niciodată nu s-a implicat în niciun concurs din minister. Poate să confirme oricine din acel Minister al Sănătăţii”.
Ea a admis că probabil că va urma un val de plângeri penale.
„Probabil va urma un val de plângeri penale, dar tot cu subiect și predicat spun că eu nu mă tem. Nu am absolut nici cea mai mică problemă”, a mai spus Pintea.
La rândul său, deputatul USR Emanuel Ungureanu, a precizat, la același post de televiziune, că nu o acuză pe ministrul Sorina Pintea de fapte de corupție, ci a menționat o angajată care s-ar fi ocupat de referatul de achiziționare a vaccinurilor.
„Eu nu o acuz pe doamna ministru de niciun act de corupție. Eu spun, cu subiect și predicat că o doamnă din Minister care a fost dată afară pe vremea domnului Bodog, din cauza unor achiziții ciudate tot pe vaccinuri și repusă în funcție de doamna Pintea - această doamna Amalia Șerban a făcut un referat pentru a se achiziționa într-un contract cadru pe 4 ani, 8 milioane de vaccinuri antigripale. Nu este vorba despre 700.000 de euro, este vorba de o sumă mult mai mare pentru achiziționarea unor vaccinuri care să acopere o categorie de vârstă largă, 6 luni până la 64 de ani”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu.
Acesta a spus că are dovezi pentru a demonstra că în această achiziție s-a săvârșit fapta de neglijență în serviciu cu un prejudiciu ce depășește un milion de euro.
„Din motive pe care nu le înțeleg, s-au achiziționat alt vaccin care nu acoperă grupa 6 - luni 3 ani”, a spus Ungureanu.
Încă de sâmbătă seară, deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat că va sesiza DNA cu privire la o achiziție de 700.000 de euro efectuată de Ministerul Sănătății pentru vaccinuri antigripale. Ungureanu afirma că vaccinurile au fost cumpărate fără respectarea caietului de sarcini dintr-o licitație din luna martie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News