REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mar., 30 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6806
24.4° Constanța Marți, 30 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6806
 

Soțul Laurei Vicol îl execută silit pe afaceristul constănțean Virgil Lixandru, pentru 91.000 de euro

Soțul Laurei Vicol îl execută silit pe afaceristul constănțean Virgil Lixandru, pentru 91.000 de euro

Mirela PASCAL 30 iulie 2024 | 00:00 490

Societatea Euro Vial Residence SRL, controlată de Virgil Lixandru, fost consilier local municipal, s-a remarcat prin proiectele imobiliare pe care le-a dezvoltat în stațiunea Mamaia. Este vorba despre imobilele de peste 5 etaje, cu destinația de spații de cazare și locuințe, din cauza cărora s-a iscat un adevărat război în instanță între afacerist și municipalitate. De altfel, nu este prima oară când Lixandru s-a aflat în centrul unui scandal, și anul trecut, un fost colaborator îl acuza că dă țepe cu apartamente. Mai nou, afaceristul s-a luat la trântă cu un alt dezvoltator controversat, soțul deputatei Laura Vicol, Vladimir Răzvan Ciorbă, care deține societatea Nordis Management, un alt șmecher acuzat că face inginerii cu imobile. Lixandru și Vicol se ceartă acum, după ce constănțeanul nu și-ar fi respectat  mai multe promisiuni de vânzare cumpărare a unui spațiu comercial din Năvodari, pe care Nordis ar fi vrut să-l achiziționeze. Acum, soțul deputatei îl execută pe Lixandru.

Sotul Laurei Vicol il executa silit pe afaceristul constantean Virgil Lixandru, pentru 91.000 de euro

Între Euro Vial Lighting și Nordis Managament au fost încheiate mai multe promisiuni de vânzare-cumpărare printre care și promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare autentificată de BPIN I.B., sub nr. 314 din data de 13.05.2020, având ca obiect Spațiul Comercial nr. 1 situat în oraș Năvodari, termenul de perfectare a contractului de vânzare fiind stabilit la data de 25.09.2020. Ulterior, a fost prelungit termenul până în 2021, însă, nici până azi tranzacția nu a fost finalizată.

Așa că Lixandru a fost dat pe mâna executorilor. În mai 2024,  instanţa a încuviinţat executarea silită în vederea recuperării sumei de 72.000 de euro. reprezentând avans achitat de creditoare în temeiul promisiunii nr. 314/2020, dar și daune interese convenţionale în cuantum de 20.000 lei şi dobândă legală penalizatoare, începând cu data de 16.03.2021. În total, vorbim despre suma de 91.000 de euro.

Sotul Laurei Vicol il executa silit pe afaceristul constantean Virgil Lixandru, pentru 91.000 de euro Virgil Lixandru

Euro Vial Lighting a solicitat, la rândul ei. să se dispună suspendarea provizorie a executării silite, precizând că executorul judecătoresc a admis cererea pentru executarea unor obligaţii pecuniare reprezentând avans achitat de creditoare în sumă de 72.000 euro în temeiul promisiunii nr. 314/2020, pe care pretinde a-i fi restituit, și despre care spune că puteau fi pretinse doar în baza unei hotărâri judecătoreşti. A formulat contestaţie la executare şi o cerere de suspendare a executării silite, în vederea obţinerii anulării înscrisurilor care formează dosarul de executare nr. 101/2024 şi a executării silite însăşi. A menţionat că indisponibilizarea capitalului de lucru, în situaţia în care aceasta este singura resursă utilă şi necesară pentru ca societatea comercială să supravieţuiască în mediul concurenţial, pentru a-şi onora obligaţiile de plată faţă de alţi furnizori, de a plăti salarii, utilităţi şi alte cheltuieli curente, reprezintă o condamnare irevocabilă la insolvenţă.

Euro Vial Lighting a arătat că punerea în executare a unui înscris care nu reprezintă titlu executoriu, în baza unor sume pretinse nelegale, are consecinţe deosebit de grave asupra activităţii sale, întrucât o serie de facturi vor suferi întârzieri. În situaţia în care instanţa va decide respingerea cererii, va fi imposibilă recuperarea prejudiciului suferit, deoarece o eventuală întoarcere a executării ar fi dificilă, poate chiar tardivă şi iremediabilă, acesta neputându-se produce imediat.

Sotul Laurei Vicol il executa silit pe afaceristul constantean Virgil Lixandru, pentru 91.000 de euro Vladimir Ciorbă

Așa cum spuneam și mai sus, Vladimir Ciorbă e soțul Laurei Vicol, care deține o sumedenie de firme, însă cea mai cunoscută este Nordis Management, în baza căreia a construit, pe bandă rulantă, blocuri pe litoral. În Mamaia, Ciorbă deține complexul de lux Nordis, ale căror apartamente de lux se vând cu prețuri pe măsură.

Sotul Laurei Vicol il executa silit pe afaceristul constantean Virgil Lixandru, pentru 91.000 de euro

Anul trecut, Ciorbă a încasat dividende de aproape un milion de lei de la firmele pe care acesta le deține. Tot el a vândut părțile sociale ale unei firme, dar a secretizat suma pe care a încasat-o. Familia Vicol-Ciorbă deține bijuterii și ceasuri în valoare de 852.000 de euro. Anul trecut, familia a deschis un cont bancar în care a depus 92.460 de dolari. Valoarea totală a sumelor deținute de cei doi în bănci este de 340.000 de euro, 186.000 de lei și 92.000 de dolari.

Anul trecut, indemnizația de deputat a Laurei Vicol a fost de 141.000 de lei, la care se adaugă veniturile soțului: 170.000 de lei salariu de la Nordis Management, 10.500 de lei de la Car Studio Detailing SRL, 36.000 de lei de la Hathor Trading Estate SRL, 1930 de la Best Luxury București și 25.000 de la Nordis Mamaia.

Din declarația de avere a Laurei Vicol aflăm că soțul și-a vândut anul trecut un ceas cu 975.000 de lei, dar valoarea colecției a rămas neschimbată. Societatea Nordis Management a avut anul trecut o cifră de afaceri de 165 milioane de lei și un profit de 1,1 milioane de lei. Societatea este dată în judecată și i se cere insolvența într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513