Stagii de pregătire la Metro: dacă eşti foarte bun, te angajează
Stagii de pregătire la Metro: dacă eşti foarte bun, te angajează
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGrupul Metro recrutează 10 studenţi în an terminal sau masteranzi care vor să urmeze un internship în cadrul diviziei de Cash and Carry a grupului. Cei mai buni candidaţi vor fi ofertaţi cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată în cadrul grupului Metro, la încheierea stagiului de pregătire. Te califici pentru un internship în cadrul Metro Cash & Carry Romania dacă eşti student în an terminal sau masterand al unei facultăţi cu profil de marketing, de business sau al Facultăţii de Managementul Resurselor Umane. Angajatorii caută tineri care vorbesc fluent limba engleză, sunt motivaţi, foarte organizaţi, sociabili şi comunicativi pentru stagiile de pregătire ofertate. Candidaţii căutaţi de Metro mai trebuie să dovedească abilităţi de analiză, că sunt orientaţi către obţinerea de rezultate şi că pot face performanţă lucrând în echipă. Angajatorii promit că cei mai buni candidaţi vor fi angajaţi în companie la terminarea stagiului de pregătire. Programul de muncă al celor selectaţi să urmeze programul de internship va fi part-time şi flexibil, încât candidaţii să poată ajunge la facultate, potrivit anunţului de recrutare. Stagiul de pregătire la Metro nu e plătit. Candidaţii interesaţi să-şi înceapă cariera în cadrul grupului Metro pot trimite CV-urile până pe 4 aprilie, conform economica.net.
Detalii: economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News