REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Start-up-ul BioNTech ar putea impulsiona PIB-ul Germaniei cu 0,5% în acest an

Start-up-ul BioNTech ar putea impulsiona PIB-ul Germaniei cu 0,5% în acest an

Replica API 12 august 2021 | 00:00 408

Dezvoltarea şi producţia internă a unui vaccin revoluţionar împotriva COVID-19 de către start-up-ul german BioNTech ar putea da un impuls de până la 0,5 puncte procentuale economiei Germaniei în acest an, a estimat marţi economistul Sebastian Dullien, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Conform celor mai recente estimări, economia germană ar urma să înregistreze un avans de aproximativ 4% în acest an, după o cădere de 4,6% provocată de pandemie anul trecut. Aceasta înseamnă că BionTech şi contribuţia sa la dezvoltarea unui vaccin revoluţionar împotriva COVID-19 bazat pe tehnologia mRNA ar putea fi responsabile pentru a opta parte din creşterea totală a PIB-ului Germaniei în 2021, potrivit estimărilor realizate de Sebastian Dullien, preşedintele think tank-ului Macroeconomic Policy Institute (IMK).

"Nu îmi vine în minte un alt exemplu în care o singură companie a avut un impact de acest fel asupra PIB-ului Germaniei", a spus Sebastian Dullien. Acesta a subliniat că, în calitate de macroeconomist, în mod normal nu se uită la o companie individuală. "Cu toate acestea, uneori, există unele cazuri rare în care companiile individuale au o relevanţă macroeconomică. BioNTech este un astfel de rar exemplu", a spus Dullien.

Calculele sale se bazează pe cele mai recente rezultate publicate luni de BioNTech, conform cărora start-up-ul mizează pe venituri de 15,9 miliarde de euro în acest an de pe urma vaccinului împotriva COVID-19, în creştere faţă de o estimare anterioară de 12,4 miliarde de euro. Aceasta este echivalent cu 0,5% din PIB-ul Germaniei a spus Dullien. În 2020, PIB-ul Germaniei a fost unul de aproximativ 3.300 miliarde de euro.

"În condiţiile în care BioNTech cumpără foarte puţine produse preliminare de peste hotare, aceasta este aproape în întregime o valoare adăugată internă. De aceea are un impact direct asupra creşterii economice", a explicat Dullien.

Spre deosebire de marii constructori germani de automobile, care produc multe vehicule în afara ţării, BioNTech îşi produce vaccinurile la o uzină din Marburg, vestul Gemraniei. În plus, firma germană primeşte şi redevenţe de la partenerul său american Pfizer.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este unul dintre cele mai eficiente din întreaga lume împotriva noului coronavirus, având o eficacitate de 95 la sută. Pe măsură ce cererea pentru vaccinul lor care utilizează tehnologia ARN mesager a crescut, Pfizer şi BioNTech şi-au majorat obiectivele de producţie, revizuindu-şi în paralel şi veniturile potenţiale. Sumele totale generate de vânzările de vaccinuri anti-Covid sunt împărţite între cei doi parteneri. BioNTech primeşte, de asemenea, o parte din veniturile generate de pe urma vânzărilor directe.

Economistul ING Bank Carsten Brzeski a apreciat că estimările realizate de Sebastian Dulliensunt plauzibile, dar a adăugat că povestea de succes a BioNTech este pur şi simplu extraordinară. "Nu sunt multe companii care pot să ajungă de la zero la o sută în doar un an", a spus Carsten Brzeski.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510