REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.1° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
27.1° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

State vecine cu Nigerul resping ideea unei tranziţii de trei ani după puci

State vecine cu Nigerul resping ideea unei tranziţii de trei ani după puci

A.F. 22 august 2023 | 00:00 199

Statele din vestul Africii care nu acceptă lovitura de stat din Niger se opun ideii unei tranziţii de trei ani pentru revenirea la un regim civil la Niamey propuse de militarii care au preluat puterea la sfârşitul lui iulie, transmite luni AFP.

State vecine cu Nigerul resping ideea unei tranzitii de trei ani dupa puci

"O perioadă de tranziţie de trei ani este inacceptabilă", a declarat Abdel-Fatau Musah, comisar pentru probleme politice, pace şi securitate al Comunităţii Economice a Statelor din Vestul Africii (ECOWAS). "Dorim ca ordinea constituţională să fie restabilită cât mai rapid posibil", a adăugat el într-un interviu acordat televiziunii Al-Jazeera.

Noul lider din Niger, generalul Abdourahamane Tiani, a propus termenul de trei ani sâmbăta trecută, în timp ce la Niamey se afla o delegaţie a ECOWAS care încerca să identifice o soluţie paşnică pentru criza din Niger.

Organizaţia vest-africană cere de la începutul puciului eliberarea şi reinstalarea în funcţie a preşedintelui ales al Nigerului, Mohamed Bazoum.

În acelaşi timp, ECOWAS ameninţă în continuare cu o intervenţie militară pentru restabilirea democraţiei. Vineri, după o reuniune la Accra a şefilor de stat-major din forţele armate ale statelor membre, Musah a declarat că s-au stabilit data şi obiectivele strategice ale unei operaţiuni militare, precum şi echipamentul necesar şi implicarea fiecărei ţări.

Tiani a replicat că o "agresiune" împotriva Nigerului nu ar fi "plimbarea de sănătate" la care se aşteaptă unii.

Franţa şi Statele Unite au 1500, respectiv 1000 de militari desfăşuraţi în Niger pentru lupta împotriva jihadiştilor, reaminteşte AFP.

Lovitura de stat nu a fost urmată de încetarea violenţelor, în special în estul ţării, în apropiere de Burkina Faso şi Mali, care se confruntă cu aceleaşi grupări armate, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699